fbpx
 
Protest la Iași, cel mai poluat oraș din țară, în Săptămâna Mondială a Climei

Protest la Iași, cel mai poluat oraș din țară, în Săptămâna Mondială a Climei


Vineri, 20 septembrie, începând cu ora 16.00, în Piața Unirii din Iași va avea loc un protest pașnic al comunității ieșene preocupată de problemele de mediu și de criza climatică mondială. „Global Climate Strike Iași” este un eveniment organizat și susținut de Fridays For Future România și Climate Strike România și se petrece în tandem cu o serie de manifestații care vor avea loc în alte mari orașe ale țării și în străinătate.

Perioada 20 – 27 septembrie a fost declarată „Săptămâna Mondială a Climei”. În cursul acestor zile, la nivel mondial vor avea loc proteste prin intermediul cărora milioane de oameni vor ruga politicienii să declare starea de urgență climatică. Totodată, la New York, va avea loc și Summit-ul organizat de Organizația Națiunilor Unite privind clima. Pentru a susține urgentarea introducerii acestei crize climatice în agenda politicienilor, căutarea imediată a soluțiilor pentru stoparea ei și investirea fondurilor și resurselor în acest sens, Fridays For Future Iași s-a alăturat inițiativei, alături de alți cetățeni implicați ai comunității locale.

Oamenii de știință susțin că schimbările climatice care ne-au condus spre criză sunt cauzate de activități omenești. Printre aceste activități se numără emisiile de gaze cu efect de seră, în special CO2, produse de industrie și agricultură și defrișările în masă care împiedică pădurile să absoarbă CO2 și afectează ecosistemele. Efectele acestor schimbări, care ne îngrijorează și ne determină să protestăm, sunt: creșterea temperaturii medii globale, dispariția speciilor de animale și plante, creșterea nivelului mării, schimbarea frecvenței și duratei precipitațiilor și ale fenimenelor extreme sau topirea ghețarilor și calotelor polare.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: