Alertă în portul Constanța: pompierii au intervenit pentru salvarea a șase transfugi

Alertă în portul Constanța: pompierii au intervenit pentru salvarea a șase transfugi


Pompierii ISU Dobrogea au intervenit în noaptea de duminică spre luni pentru salvarea a șase transfugi care, în semn de protest că nu sunt lăsați să coboare de pe nava străină pe care se ascunseseră, au incendiat cabina în care se baricadaseră.

Poliția de frontieră aflase, în timpul controlului la intrarea în țară a unei nave cu 22 de marinari filipinezi și ruși, că la bord se află șase pasageri clandestini. Comandantului rus a declarat că cei șase transfugi, din Algeria, s-ar fi ascuns la bordul navei după ce urcaseră într-un port din Turcia.

Scopul transfugilor era să coboare în România pentru a ajunge în Occident. După ancorarea navei în portului Constanța, pasagerii clandestini, care fuseseră duși într-o cabină și păziți pentru a nu coborî, au incendiat o saltea și alte materiale textile.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale și pompierii. Cei șase au fost scoși din cabină, conștienți, în stare stabilă. Doar unul dintre ei a fost transportat la spital, pentru investigatii medicale.

Comandantul navei a fost amendat cu 48.000 de lei. Conform legilor internaționale, clandestinii trebuie să rămână la bordul navei și apoi să fie debarcați în portul de unde au urcat.  Autoritățile de frontieră române vor supraveghea nava, până când va părăsi portul Constanța.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top