fbpx
Portokal
Sfântul Andrei – tradiții, obiceiuri și superstiții. Cum să scapi de strigoi

Sfântul Andrei – tradiții, obiceiuri și superstiții. Cum să scapi de strigoi


30 noiembrie este ziua în care creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, însă această zi nu e doar o aniversare de nume, ci şi un moment important pentru fetele nemăritate.

Dacă aceia care se tem de strigoi trebuie să pună usturoi pe la geamuri şi uşi, ca să nu permită spiritelor rele să le intre în case, după spusele bătrânilor, ca să afle cine le va fi soţ, fetele nemăritate trebuie să işi pună sub pernă, înainte de culcare, o crenguţă de busuioc. În caz că nu ai, probabil merge si cel la pliculet, că la urma urmei pisat sau nepisat, tot busuioc e şi ăla.

Superstiţiile legate de noaptea de Sfântul Andrei diferă, totuşi, în funcţie de zona în care locuieşti. În unele locuri, tinerele singure pun într-o oală 9 ceşti de apă, după care o lasă peste noapte sub icoană. Dimineaţa se măsoară apa cu aceeaşi cească, iar dacă mai rămân măcar cateva picături de apă, se spune că fetele vor avea noroc, însă dacă apa va fi mai puţină decât în seara precedentă, fetele nu se vor mărita nici în anul ce urmează.

Ce fac fetele nemăritate ca să îşi găsească soţ

Fetele nemăritate, din alte părţi, pregătesc în seara de 30 noiembrie câte o turtă facută din apă, făină şi sare, acestea fiind măsurate cu o coajă de nucă. Turtele vor fi coapte pe vatră şi apoi mâncate, iar în vis, acestea se spune că vor fi vizitate de către ursiţi, care le vor aduce apă să îşi potoşească setea.

Superstiţiile legate de fetele nemăritate sunt multe. Pe lângă cele menţionate deja, se mai numără şi aceea în care domnişoarele prepară un colac din pâine dospită cu un căţel de usturoi în mijloc, pe care îl lasă timp de o săptămână într-un loc călduros din casă. Dacă usturoiul încolţeşte, fata are noroc şi se mărită în anul ce va urma.

Tot în noaptea de Sfântul Andrei, fetele nemăritate merg la o fântână şi aprind acolo o lumânare, păstrată de la Paşti, pe care o lasă aprinsă în găleata acesteia. Între timp, tinerele se rogă la Sfântul Andrei, spunând: „Sfinte Andrei, Scoate-i chipul în faţă apei, Că în vis să-l visez, C-aievea să-l văz!".

Care este primul lucru pe care trebuie să îl faci dimineaţa şi ce semnifică această tradiţie

Tradiţia spune că în dimineaţa de Sfântul Andrei este bine ca românii să pună grâu la încolţit într-un vas.

Grâul este un simbol în tradiția folclorică, dar și în cea religioasă. Bobul de grâu încolțit este simbolul vieții care biruiește moartea. În lumea ortodoxă, este privit drept simbol dumnezeiesc, al creștinilor care îl poartă mereu pe Dumnezeu în suflet. Este un simbol al belșugului, dar și un prevestitor al recoltelor de anul viitor.

Oricine se poate pregăti să afle cum îi va fi tot anul următor. Într-un ghiveci sau, pur și simplu, pe un strat de vată umedă, se pun la încolțit boabe de grâu. Se folosește câte un recipient pentru fiecare membru al familiei.

Se spune că aceluia al căruia va fi mai frumos și mai bogat de Anul Nou, va avea parte de împliniri și de belșug. Tot grâul aduce și ursitul în vis. Trebuie doar să pui sub pernă 41 de boabe.

Dacă visezi că cineva îți ia grâul, sigur cu acela te vei mărita. Fetele obișnuiau să pieptene grâul, de când apăreau primele fire, pentru a avea un păr frumos și bogat, admirat precum grâul încolțit. Bătrânii spun că aspectul grâului pus de Sfântul Andrei spune ceva şi despre recoltele anului agricol ce urmează.

Firele de grâu frumoase și stufoase înseamnă o recoltă bogată. Se mai crede că firele de grâu încolțit, consumate în salată în Ajunul Bobotezei, aduc în vis chipul ursitului.

Ziua Lupului

Românii au o tradiţie frumoasă pentru noaptea Sfântului Andrei care s-a transmis încă de la daci. Şi pentru că tradiţiile poporului român sunt frumoase şi mistice, merită să le cunoaştem şi să le povestim copiilor noştri despre ele.

Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapa dinaintea lui. De aici şi credinţa că „îşi vede lupul coadă". Ziua se serbează prin nelucru în casă, ca să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupări.

În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sfântul Andrei împarte prada, pentru iarnă care începe, fiecărui lup. Ca să-şi apere gospodăria de lupi, se obişnuieşte şi astăzi la ţară să se ungă ţăruşii de la poartă, ferestrele şi pragul uşilor cu usturoi. În unele părţi se ung cu usturoi chiar şi fântânile. Alţi gospodari fac o cruce de ceară şi o lipesc la vite, însă numai la cele de parte bărbătească: boi, berbeci, armăsari, ţapi, şi anume pe cornul din dreapta.

Tot din cauza lupilor nu se matura toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.

În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sfântul Andrei se deschid cerurile.

Noaptea strigoilor

În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de Sfântul Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo" după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă "acolo" după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice.

Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, aduc boli, grindina şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlaind, călare pe meliţă, pe coada de mătură, pe butoi sau în butoi.

Prin unele părţi, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă ca asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A doua zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă.

Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserică. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, ladă şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupa şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să intre în casă, atunci cauta să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: "Ai mâncat usturoi?". Dacă omul răspunde, îl muţeşte; iar dacă tace, se duce în treaba să şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Usturoi miraculos

Tot în seara de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirna şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masa diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc şi râd în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a-l sfinţi preotul.

Acest usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste.

În alte zone din ţara noastră, păzitul usturoiului se face în felul următor: într-o casă de gospodar se strâng 10-12 fete, având fiecare faţa câte o pâine, trei căpăţâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o aţă roşie şi o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă, într-un colţ al casei, şi se acoperă cu o broboadă roşie. Lângă lucruri, pe masă, sta un sfeşnic c-o lumânare aprinsă, care arde de cu seara şi până în ziua. Lângă masă, una în dreapta şi una în stânga, stau de strajă două babe, care baga bine de seamă că să nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Ele stau acolo neclintite până dimineaţa. La această petrecere, vin şi băieţi cu lăutari. Se cântă şi se petrece până în zori.

Când s-a făcut ziua, horă este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele îşi iau lucrurile şi le împart flăcăilor. Pâinea se mănâncă, rachiul se bea, usturoiul se păstrează de leac. Când vitele-s bolnave, li se dă mujdei în borş ori vin şi le trece. Dacă se fură din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul păzit este semănat primăvara. Dacă pleci la drum lung, să iei puţin usturoi cu tine.

 

Sursa: România TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top