Polițist din Teleorman, în vârstă de 25 de ani, mort de Crăciun după ce s-a răsturnat cu mașina

Polițist din Teleorman, în vârstă de 25 de ani, mort de Crăciun după ce s-a răsturnat cu mașina


Un polițist în vârstă de 25 de ani, din Teleorman, a murit, miercuri, după ce s-a răsturnat cu mașina pe un drum din județ.

Potrivit ISU Teleorman, accidentul s-a produs pe DJ 504 între localitățile Alexandria și Lăceni, victima fiind găsită încarcerată.

„Victima a fost găsită în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au efectuat manevrele de resuscitare însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul”, au transmis reprezentanții ISU Teleorman, potrivit Mediafax.

Polițiștii au spus că cel care a murit în urma accidentului este colegul lor, în vârstă de 25 de ani.

„Conform primelor date, tânărul de 25 de ani, din comuna Orbeasca, conducea un autoturism din direcția Lăceni către Alexandria, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Tănărul care și-a pierdut viața a fost colegul nostru”, a declarat Daniela Pășu, purtătorul de cuvânt al Poliției Teleorman.

Oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top