Foto: Ziarul de Iași Foto: Ziarul de Iași

Incendiu într-un bloc dezafectat din Iași: un bărbat a fost găsit carbonizat


O persoană a murit marţi într-un incendiu izbucnit la ultimul etaj al unui bloc de locuinţe dezafectat din cartierul ieșean „Dimitrie Cantemir”, numit şi „Blocul Fantomă".

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi, incendiul s-a manifestat şi la acoperişul clădirii. Pentru stingerea flăcărilor pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoplatformă, o autospecială transport victime multiple.

Reprezentanţii SMURD Iaşi susţin că în momentul izbucnirii incendiului în blocul dezafectat se aflau mai multe persoane, dintre care trei au reuşit să se evacueze singure. Un bărbat a fost găsit carbonizat după ce a fost cuprins de flăcări. Victima avea 30 de ani si era cunoscuta în lumea interlopa, ocupându-se cu furturi din buzunare.

„Am fost chemaţi la un incendiu în desfăşurare la un bloc aşa-zis 'Fantomă'. Aici s-a găsit o singură victimă care a fost scoasă de colegii pompieri. Victima, din păcate, o persoană în vârstă de 30 de ani, de sex masculin, era carbonizată. Nu am putut decât să constatăm decesul. Nu am mai putut face nimic pentru el. În rest, se pare că nu mai sunt alte victime iar incendiul a fost stins", a declarat presei Luminiţa Bodrun, medicul din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi care a fost la locul incendiului.

Incendiul a izbucnit la blocul M2, numit şi „Blocul Fantomă". După ce imobilul a fost dezafectat, aici au venit să locuiască persoane fără adăpost.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top