Focuri de armă în Iași: bărbat împușcat în urma unei altercații

Focuri de armă în Iași: bărbat împușcat în urma unei altercații

Un bărbat din Iași a făcut un apel la 112 vineri dimineață, prin intermediul căruia anunțat că în urma unei altercații, un individ cu un Mercedes negru a tras cu pistolul într-o altă persoană, rănindu-l.

Un bărbat a fost internat, vineri dimineaţa, la Clinica de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, după ce a fost împuşcat în spate în timpul unui conflict spontan izbucnit într-un cartier de la marginea oraşului.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că victima are 40 de ani.

„Este un pacient în vârstă de 40 de ani, de etnie romă, victimă a unei agresiuni prin împuşcare la nivelul hemitoracelui stâng posterior în cartierul Păcureţ. Are o plagă de aproximativ 8 milimetri diametru, iar la examenul la computerul tomograf s-a observat un corp străin metalic în mediastin, retroaortic cu o fractură de coastă", a declarat Diana Cimpoeşu.

Bărbatul urmează să fie operat la Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului de Pneumoftiziologie.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, principalul suspect are 41 de ani.

În oraş au fost instituite mai multe filtre pentru prinderea agresorului. 

Incidentul a avut loc în Păcureți.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top