Pe timpul misiunilor au fost aplicate 54 sancțiuni contravenționale în valoare de 107.400 lei, din care 35 sancțiuni în cuantum de 102.000 lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu.
În data de 08.04.2020, în jurul orei 05.00 un echipaj de jandarmi a intervenit la un centru de carantină din mun. Iași, unde un bărbat și o femeie refuzau sa intre in carantină și au început să facă scandal. Aceștia veneau din Italia, iar în mașina cu care s-au deplasat mai erau 4 copii.
Inițial aceștia au refuzat să se mai deplaseze spre Iași, când au ajuns la Podu Iloaiei, dar au fost convinși de polițiștii rutieri să continue deplasarea.
Jandarmii au intervenit pentru liniștirea celor două persoane, totodată, aducându-li-se la cunoștință prevederile legale. În cele din urmă persoanele au fost convinse să intre în carantină, adulții fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare, pentru provocare de scandal.