Tânăr din Iași, prins la un control de rutină cu un permis de conducere fals

Tânăr din Iași, prins la un control de rutină cu un permis de conducere fals


Poliţişti de frontieră ieșeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

„În data de 20 mai a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași - I.T.P.F. Iași, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit pentru control, pe DJ 249 C, în localitatea de frontieră Mânzăteşti, un autoturism marca Seat, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român M.I.C., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Iaşi.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat  un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Cehia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că permisul de conducere în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a obținut documentul prezentat la control, după ce a urmat cursurile unei școli de șoferi din Cehia”, se arată în comunicatul IPTF Iași.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top