fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Rareș Bogdan, acuzat că a organizat o petrecere la care s-au încălcat regulile distanțării fizice

Rareș Bogdan, acuzat că a organizat o petrecere la care s-au încălcat regulile distanțării fizice


Prim-vicepreședinte al PNL, Rareș Bogdan a organizat o petrecere, la un restaurant din Cluj Napoca, la care au participat 100 de invitați, deși limita maximă este de 70 de persoane, dezvăluie ziarul Libertatea.

Politicianul neagă informația și spune că regulile impuse de epidemia de coronavirus au fost respectate în weekend, când a serbat aniversarea fiicei într-un loc public.

Coordonatorul editorial al ziarului Libertatea, Cătălin Tolontan, a declarat pentru Europa FM că petrecerea organizată de liberalul Rareș Bogdan a fost documentată atât de la sol, cât și cu drona, precum și prin discuții cu mai mulți martori.

„Niciun restaurant nu poate fi deschis în interior.  Asta e o regulă! Dacă, totuși, faci petreceri private și închiriezi un local, ceea ce s-a întâmplat în cazul acesta, poți avea în interior 20 de oameni. În cazul acesta, au fost peste o sută în interior. Am vorbit și cu managerul, care ne-a spus – citez Este deschisă terasa, unde au fost 50 de persoane. În interior au fost 20 de persoane. Deci vorbea de vreo 70 de persoane. Numai că erau peste o sută”, a relatat jurnalistul.

Prim-vicepreședintele PNL spune la petrecerea fiicei au fost doar membrii familiei și câțiva apropiați.

Eurodeputatul spune că jurnaliștii de la Libertatea nu l-au sunat pentru a verifica și cu el informațiile publicate, dar Cătălin Tolontan spune că Rareș Bogdan nu a răspuns de fapt.

Cătălin Tolontan, crede că organizând o petrecere cu atât de mulți invitați, încălcând regulile impuse de Comitetul pentru Situații de Urgență, Rareș Bogdan decredibilezează atât PNL cât și Guvernul.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top