fbpx
 

Incendiu violentul la centrul comercial Romstal din Iași: localnicii, treziți în toiul nopții de RO-ALERT (VIDEO)


Mai multe echipaje de pompieri intervin, vineri dimineaţă, de câteva ore, în municipiul Iaşi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la centrul comercial Romstal, potrivit ISU.

Incendiul, semnalat în jurul orei 1.00, a afectat şi o spălătorie auto care se afla în apropiere.

Din cauza flăcărilor şi a fumului dens a fost emisă o alertă RO-ALERT, iar locatarii din blocul aflat în apropiere au fost evacuaţi.

„La ora 1,28 dispeceratul ISU a fost anunţat despre producerea unui incendiu la sediul unui centru comercial situat în municipiul Iaşi, pe strada Pantelimon Halipa. Ajuns la locul intervenţiei am constatat că incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi. Intervin opt autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, iar pentru protecţia personalului au fost alocate trei ambulanţe SMURD. Cauza incendiilor va fi stabilită după finalizarea operaţiunilor de intervenţie", a declarat pentru Agerpres şeful ISU Iaşi, Ionuţ Grădinariu.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30