fbpx
Portokal
Pâine și otravă: substanțe toxice depistate în mai multe sortimente fabricate de o unitate de panificaţie din judeţul Covasna

Pâine și otravă: substanțe toxice depistate în mai multe sortimente fabricate de o unitate de panificaţie din judeţul Covasna


Peste 200 de kilograme de făină şi peste 300 de bucăţi de pâine au fost puse sub sechestru de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa alimentelor (DSVSA), după ce au fost depistate substanţe toxice în produsele fabricate la o unitate de panificaţie din judeţul Covasna.

„În cadrul activităţilor curente de supraveghere a produselor alimentare de origine non-animală şi a materiilor prime, inspectorii DSVSA Covasna au depistat substanţe toxice în pâine. După ce au fost prelevate probe pentru supravegherea curentă a produselor alimentare de origine non-animală şi a materiilor prime de la o unitate de panificaţie din judeţul Covasna, examenele de laborator au depistat prezenţa unei toxine numite deoxynivalenol sau vomitoxină. Inspectorii DSVSA Covasna au pus sub sechestru imediat o cantitate de peste 200 kilograme de făină provenită dintr-un alt judeţ, precum şi peste 300 bucăţi diferite sortimente de pâine produse din făina infectată. Imediat s-a iniţiat procedura prin Sistemul Rapid de Alertă Naţională pentru depistarea altor beneficiari de la nivel naţional din făina cu toxină şi retragerea de pe piaţă a acesteia, precum şi a produselor de panificaţie", se arată într-un comunicat de presă transmis de Agerpres.

Potrivit sursei citate, grâul folosit la fabricarea pâinii a fost infectat cu mucegai. După finalizarea anchetei, pâinea şi făina infectată vor fi confiscate şi neutralizate.

„Prezenţa toxinei în făină de datorează faptului că grâul folosit la fabricarea făinii a fost infectat cu mucegaiuri din speciile Fusarium graminearum (Gibberella zeae) şi/sau Fusarium culmorum. Vomitoxina este o substanţă foarte slab cancerigenă care îşi face efectul doar după un consum îndelungat. Altfel, poate afecta prin iritaţie uşoară sistemul digestiv", precizează sursa citată.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top