fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 18 Mai 2020

Actorul Mihai Bendeac și-a făcut testul de coronavirus, pentru a afla cu siguranță dacă a trecut prin boală, după ce a dezvăluit în timpul unei emisiuni televizate că a avut simptome specifice bolii Covid-19.

Publicat in Vedete
Alessandro Del Piero, fostul star al echipei Juventus Torino şi al fotbalului italian, a fost internat într-o clinică din Los Angeles, din cauza unei probleme renale, informează presa sportivă din peninsulă.

Publicat in Fotbal international
Polițiștii de frontieră din Vama Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de autoritățile din Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Publicat in Social
Doi tineri, o fată și un băiat, au fost prinși, duminică, cu produse furate din magazinele din Iași. Cei doi s-au ales cu dosare penale.

Publicat in Social
Polițiștii ieşeni au intervenit, duminică, la peste 110 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 340 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate 24 de infracțiuni.

Publicat in Social
Personalul medical de la un spital din Bruxelles i-a făcut o primire glacială şefei guvernului Sophie Wilmes, întorcându-i spatele în cursul vizitei sale la această unitate în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit France Presse.

Publicat in Eveniment
Carantina impusă în cartierul Poșta din Buzău a fost ridicată, după ce în zonă nu au fost înregistrate noi cazuri de COVID-19, în ultimele 14 zile.

Publicat in Sanatate
Ford România, cel de-al doilea constructor auto de pe piaţa locală, reia de luni producţia de automobile la Craiova în două schimburi, potrivit datelor companiei, citate de Ziarul Financiar.

Publicat in Auto
Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în starea de alertă, care prevede şi sancţiunile în cazul nerespectării acestor măsuri, intră în vigoare luni.

Publicat in Social
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31