fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 24 Octombrie 2022

Poliţiştii ieşeni au intervenit duminică la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 230 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 33 de infracţiuni.

Publicat in Social
Canalul rusesc de stat Russia Today (RT) l-a concediat pe prezentatorul TV Anton Krasovsky, după ce acesta a declarat că ar trebui înecați copiii ucraineni care cred că teritoriul Ucrainei este ocupat de Rusia, potrivit publicației ucrainene Pravda.

Publicat in Panorama
În Marea Britanie, candidaturile pentru funcția de prim-ministru mai pot fi depuse până luni, la prânz, adică până la 13.00, ora locală. Deocamdată, doar două persoane și-au anunțat oficial candidatura. Este vorba despre doi foși miniștri, unul al apărării, celălalt al finanțelor, iar Boris Johnson a anunțat că nu se va mai înscrie în cursă.

Publicat in Eveniment
Zeci de metri de asfalt de pe o stradă din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, au fost decopertați la puțin timp după ce au fost turnați, după ce două firme s-au certat din cauza prețului lucrărilor.

Publicat in Administratie Locala
Un minor în vârstă de 17 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat, luni, un accident rutier în localitatea Trifeşti, soldat cu trei persoane rănite, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Publicat in Moldova
Poliţiştii din Călăraşi efectuează, luni, 14 percheziţii domiciliare, într-un dosar deschis în urma unui scandal în care au fost implicate mai multe persoane.

Publicat in Justitie
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme şi opt persoane s-a produs, luni dimineaţă, între localităţile Coşereni şi Moviliţa, pentru optimizarea misiunii fiind activat Planul roşu de intervenţie, informează ISU Ialomiţa.

Publicat in Social
Două convoaie cu tehnică militară franceză au intrat, duminică seara, în România, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac din judeţul Arad.

Publicat in Administratie Locala
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31