fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 03 Noiembrie 2022

Un bărbat din Timișoara s-a sinucis, joi dimineață, în timp ce soția sa se afla la baie.

Publicat in Social
Joi, 03 Noiembrie 2022 11:49

Ziua Recunoștinței la USV Iași

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va organiza Ziua Recunoștinței Universitare, manifestare prin care întreaga comunitate academică își exprimă gratitudinea față de înaintași, personalități remarcabile care și-au pus amprenta pe evoluția  a numeroase generații de studenți. Aflat la a doua ediție, evenimentul va avea loc vineri, 4 noiembrie 2022 și va cuprinde o suită de momente dintre care punctăm decernarea titlului de Doctor Honoris Causa compozitorului Eugen Doga și actorului Dorel Vișan și inaugurare de busturi ale iluștrilor înaintași.

Publicat in Educatie
Poliţiştii ieşeni au intervenit miercuri la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 350 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 26 de infracţiuni.

Publicat in Social

Multiplicarea de peste 7 ori a exportului
Cote de piață de peste 30-40% în SUA, UK și Vietnam


Publicat in Companii
Un șofer care circula pe contrasens pe Autostrada Soarelui a fost lăsat pieton pentru cinci luni. Bărbatul a lovit o mașină care se deplasa regulamentar, apoi, liniștit, și-a continuat cursa.

Publicat in Social
În disperarea de a face vizualizări pe rețelele de socializare, o tânără din Gorj s-a filmat dansând lasciv pe un mormânt, în cimitir. Culmea tupeului este faptul că înainte de a începe dansul, își face cruce.

Publicat in Social
Un bărbat din municipiul Călăraşi, care şi-a folosit la cerşit copiii cu vârste cuprinse între unu şi cinci ani, a fost reţinut de poliţişti, relatează Agerpres.

Publicat in Justitie
Bayerische Motoren Werke (BMW) a raportat un profit trimestrial mai ridicat şi a menţinut previziunile privind rezultatele financiare din 2022, deoarece preţurile ridicate au compensat majorarea costurilor şi perturbările din lanţurile de aprovizionare, transmite Reuters, conform Agerpres.

Publicat in Auto
Președinte în exercițiu al Braziliei, Jair Bolsonaro și-a recunoscut înfrângerea în recentele alegeri prezidenţiale.

Publicat in Eveniment
Cu un buget de 250 de milioane de dolari, regizorul James Cameron vrea să dea lovitura în box office cu o continuare a filmului „Avatar". Deocamdată, a fost lansat trailerul.

Publicat in Vedete
Pagina 3 din 4

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30