fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 24 Martie 2022

Liga Studenților Agronomi și Veterinari (LSAV) din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va organiza primul Bal al Bobocilor, după ridicarea restricțiilor impuse de pandemie. Astfel, cea mai așteptată petrecere organizată de către studenți va avea loc pe 14 aprilie 2022, după o pauză de doi ani. 

Publicat in Educatie
Un final de săptămână pentru toate vârstele, se anunță la Palas. Iubitorii de adrenalină vor putea să escaladeze un panou mobil de cățărat, colecționarii vor găsi piese vintage inedite, iar cei care vor să afle mai multe despre dresajul canin, tehnica criminalistică și multe altele sunt așteptați la evenimnetele dedicate Zilei Poliței Române.

Publicat in Timp Liber
Peste 30 de persoane din mai multe localităţi ale judeţului Dâmboviţa sunt audiate joi, într-un dosar care vizează infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi fals în declaraţii în care suspecţii ar fi primit ilegal indemnizaţii acordate de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în contextul stării de alertă.

Publicat in Social

Mama a reușit să plece cu toți cei nouă copii ai săi cu care locuia, alături de tatăl acestora, în Kiev, după zile lungi de frământări interioare. Cel mai mic membru al familiei are 10 luni. Nu voiau să plece din casa lor și au sperat până în ultimul moment că bombardamentele vor înceta. Au ajuns la Isaccea după două zile de mers, fără să fi mâncat nimic. Au fost preluați în spatiile special amenajate de Salvați Copiii în vama Isaccea, acolo unde au primit asistență și servicii umanitare.

T. a fugit din Odessa, pentru a-și salva fetița. În urmă a rămas tatăl. Ne arată o fotografie pe telefon. Doi tineri frumoși, un copil și o valiză. O ultimă fotografie. Din ea, astăzi au rămas ele două, mama și fata, și valiza. Împreună cu mama și fetița ei de numai doi ani, a ajuns cu bacul în Vama Isaccea într-o zi friguroasă și ploioasă. Două femei și un copil într-o mulțime de oameni speriați de ororile războiului. Fetița plângea continuu, iar mama și bunica se simțeau neputincioase în efortul de a o liniști. Le-am preluat imediat și le-am condus în spațiul cald și primitor, amenajat de Organizația Salvați Copiii, acordându-le tot sprijinul pentru nevoile imediate.


Publicat in Social
Percheziții DIICOT au loc joi în mai multe locații din București și Dâmbovița într-un dosar de trafic de minori, proxenetism și trafic de persoane. Procurorii efectuează perchezițiile la clanul Ghenosu, conform G4Media.

Publicat in Justitie
Un profesor de sport de la un liceul din oraşul Pecica este cercetat pentru hărţuirea unei eleve de 16 ani, căreia i-ar fi trimis în ultimele zile mesaje cu tentă sexuală, o cercetare disciplinară fiind începută şi la nivelul şcolii, transmite Agerpres.

Publicat in Educatie
Armata Ucrainei susține că într-o lună întreagă de război ar fi reușit să producă pagube considerabile forțelor rusești. Potrivit Ucrainei, peste 15.800 de soldați ruși ar fi murit, ar fi fost răniți, capturați sau au dezertat.

Publicat in Panorama
În weekend trecem la ora de vară. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică vom dormi cu o oră mai puțin, ora 3 devenind ora 4.

Publicat in Social
Poliţiştii ieşeni au intervenit miercuri la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 290 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 48 de infracţiuni.

Publicat in Social
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat joi că România nu este în pericol şi niciun român nu trebuie să se teamă, având în vedere conflictul din Ucraina.

Publicat in Presedintie
Pagina 2 din 3