fbpx
 
Un ajutor nesperat a primit, în prag de sărbători, o familie sărmană din Iași. Patru frați, crescuți de doi părinți grijulii, dar într-o locuinţă fără curent electric şi căldură, au, de acum, un loc pe care îl pot numi „acasă”.

În secolul XXI, satele ieșene sunt înghițite de noroaie. Calculele arată că orice comună poate fi asfaltată complet în maxim 10 ani, din bugetele locale. Au trecut 30 de ani. După dezgheţ, starea drumurilor de la ţară este dramatică. Viaţa însăşi se derulează cu încetinitorul, într-o mizerie de nedescris. O astfel de situaţie se găseşte la Popricani unde primarul motivează că n-are bani pentru asfaltăr.

 

Peste câteva zile începe dezgheţul şi partea a doua a unui coşmar: valuri de noroi de 5-10 centimetri adâncime de pe sute de kilometri de drumuri de pământ sau, cel mult, pietruite, din satele judeţului. Este o imagine comună a fiecărei primăveri în România, dintotdeauna. Nici măcar primii 10 ani de UE nu au schimbat nimic. În mijlocul oraşului, la doi paşi de Iaşi sau la 40-50 de kilometri, oamenii sunt disperaţi că nu mai au pe unde călca. Există cauze obiective – bugete mici de investiţii, ordinea priorităţilor, dar de cele mai multe ori este nepăsarea celor care conduc comunităţile. Dacă se duceau la bancă acum 10 ani şi cereau credite, în prezent măcar o parte dintre drumuri ar fi avut asfalt, şanţuri de scurgere a apei şi trotuare. Totul ţine de priorităţi.


În secolul XXI, satele ieșene sunt înghițite de noroaie. Calculele arată că orice comună poate fi asfaltată complet în maxim 10 ani, din bugetele locale. Au trecut 30 de ani. După dezgheţ, starea drumurilor de la ţară este dramatică. Viaţa însăşi se derulează cu încetinitorul, într-o mizerie de nedescris. O astfel de situaţie se găseşte la Popricani unde primarul motivează că n-are bani pentru asfaltăr.

 

Peste câteva zile începe dezgheţul şi partea a doua a unui coşmar: valuri de noroi de 5-10 centimetri adâncime de pe sute de kilometri de drumuri de pământ sau, cel mult, pietruite, din satele judeţului. Este o imagine comună a fiecărei primăveri în România, dintotdeauna. Nici măcar primii 10 ani de UE nu au schimbat nimic. În mijlocul oraşului, la doi paşi de Iaşi sau la 40-50 de kilometri, oamenii sunt disperaţi că nu mai au pe unde călca. Există cauze obiective – bugete mici de investiţii, ordinea priorităţilor, dar de cele mai multe ori este nepăsarea celor care conduc comunităţile. Dacă se duceau la bancă acum 10 ani şi cereau credite, în prezent măcar o parte dintre drumuri ar fi avut asfalt, şanţuri de scurgere a apei şi trotuare. Totul ţine de priorităţi.


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30