fbpx
 
Un bărbat de 49 de ani, din Brașov, a ajuns în arest după ce a acostat pe stradă un alt bărbat, l-a dus cu forţa în locuinţa sa şi a încercat să îl convingă să întreţină relaţii sexuale.

Un consilier local din Brașov a postat pe pagina personală de Facebook fotografii cu un șofer care a reușit isprava de a-și parca bolidul pe doua locuri destinate persoanelor cu dizabilități.

Poliţiştii din Mehedinţi efectuează joi dimineaţa, în oraşul Strehaia şi municipiul Braşov, patru percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune şi spălare a banilor, cu un prejudiciu de 750.000 lei, urmând a fi puse în aplicare cinci mandate de aducere, au informat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de IGPR, la data de 6 iulie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, beneficiind de suportul operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R., efectuează patru percheziţii domiciliare la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare a banilor, în oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi şi în municipiul Braşov.

36 de percheziţii au loc miercuri dimineaţa, în judeţul Braşov, la domiciliile unor persoane bănuite de activităţi ilegale în domeniul silvic, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, citat de Agerpres.

Adolescent din județul Brașov, ucis de meningită. Tânărul de doar 17 ani s-a stins din viață la Spitalul de Copii din Brașov, unde fusese internat cu o formă agresivă a bolii. Din păcate, medicii n-au reușit să-l salveze, iar, joi, și-a pierdut viața. Îngrijorător este că băiatul ar fi contaminat mai mulți prieteni care au fost internați la spital, fiind diagnosticați cu meningită.

Un tânăr din Brașov de39 de ani a fost adus la spital în Iași cu o plagă împușcată la nivelul feței. Modul în care s-a produs incidentul este șocant.

Furt de identitate: o „mică” eroare care s-a spart de 11 ori în capul unui ieșean. Ciprian Popovici n-a condus în viața lui nici măcar un scuter, nici trotineta. Amenzile sunt din 2012, luate în Brașov, toate pentru lipsa rovinietei. ANAF, Poliția Rutieră, Finanțele Locale și CNADNR ridică din umeri. Ieșeanul are deja poprire pe salariu. Ca să scape de executare, trebuie să deschidă proces, alți bani, altă distracție...

Un ieşean cu handicap, care nu a avut niciodată carnet de conducere, este somat să achite 1.608 lei reprezentând 11 amenzi auto. Ieşeanul ar fi fost prins conducând de 11 ori pe raza judeţului Braşov, fără rovinietă. „Eu nu am permis de conducere, iar în Braşov nu am mai fost din 2010”, susţine ieşeanul.

Două persoane din Braşov, o femeie de 47 de ani şi un bărbat de 30 de ani, au ajuns la spital în stare gravă după ce, în garsoniera în care locuiesc s-a produs o explozie.

Un temut interlop de la Braşov a fost prins în Spania şi va fi extrădat la noapte în România. Alen Moisin era liderul unei grupări care făcea trafic de fildeş, tablouri furate şi droguri, spun anchetatorii.

Pagina 10 din 12

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30