Handbalistul francez Pierre Yves Ragot este audiat, joi, de procurorii DIICOT, după ce, la domiciliul acestuia au fost descoperite, în urma unei percheziţii, aproximativ 700 de grame de cannabis şi o instalaţie folosită la întreţinerea culturii indoor.

Spitalul Municipal Făgăraş refuză preluarea pacienţilor cu COVID-19 din judeţul Braşov, conducerea unităţii spitaliceşti susţinând că în acest fel „va fi introdus virusul într-o comunitate în care acesta nu există".

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. , au efectuat, miercuri, o percheziție domiciliară, în Făgăraș, la un bărbat bănuit de trafic de droguri de risc.

O fetiţă de 9 ani a fost găsită moartă, sâmbătă seara, într-un loc de joacă din Făgăraş, judeţul Braşov.

Veste cumplită pentru toţi cei care iubesc muntele. Zsolt Torok, unul dintre cei mai cunoscuţi alpinști de la noi, care a urcat cele mai înalte vârfuri şi a stabilit premiere în escalada mondială, a murit fulgerător.

Elena Arnăuțoiu, un simbol al luptei anticomuniste, a murit la vârsta de 100 de ani, potrivit Memorialului Închisoarea Pitești.

Un golgeter a avut și Iașul și l-a lăsat să moară de foame. „Cerșeam bani de la părinți”. Ciprian Vancea și ceilalți jucători nu fuseseră plătiți din august. De Sărbători ceruseră câte 1.500 de lei. Nu li s-au dat. „N-aveam leucoplast la antrenamente, apă să bem, nu aveam preparator fizic”. După desființarea echipei, s-a transferat la Făgăraș, unde, culmea, echipa e susținută tot de Primărie.

Stoparea finanțării de către Primărie a dus la desființarea echipei de handbal, după ce și ce de rugby fusese retrasă din campionat. Culmea este că Politehnica Iași îl avea în echipă, în acel moment, pe golgeterul Ligii de Handbal, Ciprian Vancea. Unul dintre cei mai talentați sportivi ieșeni ai momentului povestește calvarul prin care a trecut ca jucător la un club în faliment.

Un bărbat de 39 de ani şi o adolescentă de 14 ani au fost atacaţi, luni dimineaţa, de un urs în faţa unui bloc din Făgăraş. Ambii au ajuns la Spitalul Municipal din oraş, dar sunt conştienţi şi nu au răni grave, informează News.ro.

Doi părinţi şi băiatul lor în vârstă de patru ani au fost găsiţi morţi, luni, în garsoniera din Făgăraş în care locuiau, după ce vecinii au reclamat că miroase urât pe palier, relatează News.ro. Poliţiştii nu au găsit urme de violenţă, luând în calcul că cei trei să fi murit intoxicaţi cu monoxid de carbon de la aragazul lăsat deschis.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top