fbpx
 
Scandalul izbucnit în familia Șoșoacă, după ce senatoarea a decis să își suspende soțul din funcția de prim-vicepreședinte al S.O.S. România, este departe de a se fi încheiat.

Una dintre victimele lui Gregorian Bivolaru face mărturii tulburătoare. Femeia de cetățenie portugheză, care avea doar 15 ani când l-a cunoscut pe „Guru MISA”, a povestit pentru AFP calvarul prin care a trecut.

Un soldat rus s-a predat recent cu tot cu tanc și a negociat prin SMS cu armata ucraineană. Acum, oficialii ucraineni spun că „Mișa” va primi o recompensă de 10.000 de dolari, dar și un duș cald pe perioada războiului.

Gregorian Bivolaru a fost eliberat, miercuri, din Penitenciarul Bistriţa, în condiţiile în care decizia de eliberare condiţionată luată de Judecătoria Bistriţa a rămas definitivă, potrivit Mediafax.

 


Gregorian Bivolaru va fi eliberat condiţionat, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița nu au contestat decizia de eliberare dată ieri de Judecătoria Bistriţa.

 


Mărturisiri halucinante ale lui Gregorian Bivolaru. După 13 ani de la momentul în care a fugit din România, liderul MISA povesteşte cum a reuşit să părăsească ţara când toate autorităţile erau cu ochii pe el. Guru spune că a fugit ascuns într-un tir de marfă, după ce acuză el, a fost supus la o serie de abuzuri în ţară, informează Mediafax.

 


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30