fbpx
 
Ținând cont de postarea rușinoasă de pe o rețea de socializare a PNL Iași, dar și de un articol tendențios, neverificat, apărut în spațiul public cu privire la faptul că ambasada SUA a exclus întreaga organizație PSD Iași de pe lista de invitați la ceremonia de celebrare a 25 de ani de Parteneriat Strategic România – Statele Unite ale Americii, senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași face câteva precizări:

Axa rutieră strategică Iași – Suceava este un imens eșec al administrației PNL, partid care conduce consiliile județene din cele două județe vecine. Investiția are absolut toate controversele posibile: au curs acuzații de corupție, valoarea contractului s-a dublat în câțiva ani, iar singurul lot recepționat are mai multe probleme de calitate. Șoseaua s-a surpat.

Lucrările de modernizare ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf Maria” din Iași sunt aproape de finalizare. Astfel, foarte curând, unitatea medicală va asigura condiții optime de spitalizare și tratament pentru micuții pacienți din zona Moldovei. Se mai lucrează la interior pe două etaje din tronsonul II și continuă extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU), tronsoanele I și III din corpul A fiind complet receționate.

Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră județeană din țară, Axa Iași – Suceava, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, se transformă în cel mai mare eșec al conducerii peneliste de la Consiliul Județean.

Ieșenii s-au confruntat în aceste zile cu o situație mai puțin obișnuită pentru ultimii ani. Precipitații abundente sub formă de ninsoare și zăpadă viscolită au afectat întreg județul. Un moment tocmai potrivit pentru autoritățile locale și județene de a arăta că prestează servicii de calitate pentru comunitatea pe care o reprezintă.

Eșec după eșec adună conducerea PNL a Consiliului Județean Iași. Cel mai recent: Tribunalul Iași a respins cererea de înregistrare a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Iași Infrastructură”. Este a doua oară când instanțele ieșene refuză acordarea personalităţii juridice, strict din vina șefilor CJ Iași.

O știe toată lumea: pentru dezvoltarea economică a unei regiuni și, deci, pentru creșterea calității vieții locuitorilor săi, modernizarea infrastructurii de transport este esențială.

O minciună spusă de mai multe ori, necombătută, poate să treacă drept adevăr. Din această cauză, mă văd obligat să semnalez și să desființez invențiile lansate în spațiul public de primarul Iașului pentru a-și ascunde propria incompetență.

Iașul, cel mai mare județ al României, și municipiul reședință, cel mai mare oraș după Capitală, sunt conduse de doi liberali care și-au abandonat misiunea publică. Incompetenți, fără viziune și fără chef de muncă, Mihai Chirica, primar, și Costel Alexe, președinte al Consiliului Județean, au ratat toate marile proiecte care ar fi însemnat progres și creșterea calității vieții pentru toți ieșenii.

Președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa, a discutat astăzi cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre proiectul noului Institut de Medicină Cardiovasculară.

Pagina 3 din 49

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29