fbpx
 
Președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa afirmă că situația de la Iași, în ceea ce privește alianța la nivel local dintre PSD și PNL stă pe un butoi de pulbere. Social-democrații nu sunt dispuși să colaboreze cu formațiunea liberală de la Iași dacă se confirmă situația prezentată oficial în declarația de interese a penalului Costel Alexe.

Liderul PSD Iași privește cu îngrijorare la modul în care se modifică zilnic prețul carburanților, iar românii devin din ce în ce mai nemulțumiți. Senatorul ieșean subliniază faptul că o dată cu creșterea prețului carburanților se produc creșteri la majoritatea produselor și serviciilor din toate domeniile de activitate.

Săptămâna trecută, au avut loc două evenimente importante pentru transportul rutier și feroviar spre și dinspre zona Moldovei.

Instituțiile statului încep să facă lumină în dosarele care îl vizează pe actualul președinte al Consiliului Județean Iași și, din faptele prezentate de anchetatori, reiese foarte clar faptul că Alexe și acoliții lui erau puși doar pe înșelătorie, abuzuri, și fentarea legii.

Un om fără busolă care, în ultima perioadă, pendulează între două partide. O zi mai c-ar rămâne în PNL, într-o altă zi mai c-ar pleca după Ludovic Orban la Forța Dreptei. Un fel de „și călare și pe jos”. Acesta este Costel Alexe, vremelnicul președinte al Consiliului Județean Iași. Audierile la DNA în multiplele dosare penale deschise pe numele său, sindrofiile politice, gen simpozioane și congrese liberale, deplasările externe cu rol mai degrabă turistic, prezentările de machete, hărți și randări. Și mult joc de imagine. Aceasta este toată activitatea publică a președintelui Consiliului Județean.

Am participat astăzi la întâlnirea convocată de prefectul Bogdan Cojocaru cu privire la stadiul de implementare al autostrăzii Ungheni – Iași – Tg. Mureș (A8). M-am bucurat să observ că există același interes ridicat din partea organizațiilor non-guvernamentale, al instituțiilor administrative, dar și al factorului politic.

Întâlnire extrem de importantă la Ministerul Transporturilor. Parlamentarii PSD de Iași, ministrul Sorin Grindeanu și directorul CNAIR au avut o discuție pe subiectul Autostrăzii A8 (Ungheni – Iași – Tg. Mureș), mai exact pe segmentele propuse spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Observ cu mâhnire cum unii dintre colegii parlamentari de la alte partide încearcă să agite spiritele cu privire la proiectul autostrăzii Iași – Tg. Mureș (A8). Am spus în nenumărate rânduri că este nevoie de unitate pentru susținerea marilor proiecte ale Iașului. Să nu uităm că PSD a intrat la guvernare într-un moment critic, după ce PNL și USR au adus România în pragul colapsului. Este o mare dovadă de lașitate și imaturitate politică să arunci vina în curtea celuilalt, mai ales atunci când ești partener la guvernare.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a venit la Iaşi pentru a se întâlni, din nou, după vizita din luna ianuarie, cu autorităţile locale, sindicalişti, oameni de afaceri, organizații non-guvernamentale. Consultarea populației și a mediilor sociale reprezintă permanent o prioritate pentru social-democrați. Toate deciziile importante după cele 6 luni în care PSD este partener la guvernare au fost luate în urma unor analize aprofondate și a discuțiilor cu toți partenerii social-economici.

Chiar în aceste zile conducerile centrale ale PNL şi PSD discută şi sunt pe punctul de a finaliza cu un acord prelungirea alianţei până în 2028.

Pagina 9 din 49

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29