fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Cazul duhovnicului Teodosie Paraschiv de la Mănăstirea Durău nu e chiar întâmplător şi izolat. Teodosie e o faţă bisericească influentă, care a avut funcţii importante în ierarhia clericală şi care se bucură de mult timp de autonomia cuvenită unui ideolog respectat.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), preotul Constantin Sturzu, a anunţat, miercuri, că racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cursul dimineţii de vineri, după care va fi depusă într-un baldachin special amenajat pentru închinare, alături de racla cu moaştele Sfântului Gheorghe, transmite Agerpres.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei cere anularea restricțiilor cu privire la desfășurarea pelerinajelor, după ce inițial a transmis autorităților locale de la Iași că renunță la toate evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva.

Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la Sfânta Liturghie din data de 14 octombrie, anunță miercuri Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Reprezentanții Prefecturii spun, la rândul lor, că decizia CJSU merge înainte și Poliția e în dispozitiv.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunţă că au fost desemnaţi doi ierarhi candidaţi pentru slujirea de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor - părintele Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi părintele Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei cercetează cazul unui preot din județul Iași care eliberează recomandări cu antetul bisericii pentru enoriașii care vor să își facă permis de port armă, arată Agerpres. În recomandare, preotul descrie calitățile morale ale credinciosului, care iubește rugăciunea, are o viață curată și dragoste față de biserică, astfel încât este demn să primească permis de port armă.

Aproximativ 78.000 de credincioşi din ţară şi străinătate s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, iar reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că este un record al ultimilor ani.

Fortus și-a vândut patru terenuri, iar Autoritatea de Administrare a Activelor Statului, principalul acționar al societății, cere anularea tranzacților. În procese intentate recent la Iași, Autoritatea încearcă să obțină desființarea vânzărilor încheiate de Fortus cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Antares Internațional SRL, 3 of Music SRL și Gip Est SRL.

Pagina 1 din 2