fbpx
 
Poliţiştii de frontieră din vama Sculeni au depistat şi predat autorităţilor competente, în vederea dispunerii măsurilor legale, un cetățean din Republica Moldova, căutat de autorităţile din România pentru executarea unei pedepse privative de libertate ca urmare a săvârșirii infracţiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Poliţişti de frontieră de la Sculeni, împreună cu lucrători vamali au depistat un cetățean polonez care s-a prezentat la control sub influența substanțelor interzise, iar în mijlocul de transport pe care îl conducea, au descoperit substanţe susceptibile a face parte din categoria drogurilor de mare risc. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași au propus judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iași, arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii de frontieră din vama Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Peugeot, care figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.

Poliţiştii de frontieră de la Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mercedes-Benz V-Klasse, care figura în bazele de date ca fiind căutat în Belgia pentru confiscare.

Poliţiştii de frontieră din vama Sculeni au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Hyundai Tucson, fabricat în 2023, pentru care au fost prezentate documente false de înmatriculare.

Poliţiştii de frontieră de la Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autovehicul căutat de  autoritățile din Olanda, din data de 10 martie a.c.

La începutul lunii martie, 27 polițiști de frontieră și lucrători vamali au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Iași. Acuzațiile: luare de mită și trafic de influență pentru a facilita transportul de persoane și coletărie din Republica Moldova în diferite state UE. Funcționarii publici inculpați lucrau în punctele de trecere a frontierei Sculeni (IS), Albița (VS), Oancea (GL), Stânca (BT) și Borș (BH). Pentru a demonstra infracțiunile, anchetatorii au infiltrat ofițeri sub acoperire și câțiva colaboratori cu identitate atribuită.

Poliţiştii de frontieră ieșeni au descoperit într-un autocamion condus de un vasluian, 44 de cutii cu produse farmaceutice, în valoare totală de 37.700 de lei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism furat din Bulgaria. 

Pagina 1 din 21

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31