fbpx
 
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Mureș desfășoară, în 8 județe, 43 de percheziții într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea de grup infracțional organizat, abuz de încredere, tăinuire, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz este investigat sub suspiciunea de dare de mită şi de abuz de încredere, au anunţat miercuri procurorii anticorupţie, după ce la sediul partidului conservator la putere şi în mai multe birouri ale colaboratorilor săi au fost efectuate percheziţii, relatează Reuters.

Poliţiştii de frontieră de la Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din R.Moldova care intenționa să teritoriul Uniunii Europene la volanul unui autoturism de lux în valoare de peste 40.000 euro, deși nu deținea acordul proprietarului în acest sens.

Poliţiştii din Bihor efectuează patru percheziții la sediile unor societăți din două județe, ai căror reprezentanți sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul de stat și creditorii cu peste 5 milioane de euro, prin înșelăciune, abuz de încredere și spălarea banilor.

Polițiștii ieșeni au identificat, miercuri, un tânăr de 19 ani, din municipiul Iași, bănuit de comiterea a unei infracțiuni de furt și 2 infracțiuni de abuz de încredere.

 


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30