fbpx
 
Ministerul Educației a încetat, în data de 29 martie 2021, toate parteneriatele cu Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), condusă de Alexandru Cumpănașu, în toate cele trei proiecte din 2018 și 2019, a anunțat instituția, informează portalul Edupedu.ro. „În prezent, între Ministerul Educației și Asociația pentru Implementarea Democrației nu există nicio colaborare/ parteneriat/ acord privind desfășurarea unor activități finanțate din fonduri europene”, a precizat ministerul.

Asociația pentru Implementarea Democrației, condusă de Alexandru Cumpănașu, și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” predau lecții de „etică, integritate și anticorupție” la mese rotunde, ateliere și seminarii funcționarilor din Ministerul Educației, informează edupedu.ro. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că se derulează verificări privind parteneriatul semnat în 2018, valabil până în iulie 2021.

Poliția Capitalei și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 din București au început urmărirea penală in rem pentru acuzația de incitare la ură și discriminare față de profesori după ce Alexandru Cumpănașu a postat zeci de clipuri video pe rețeaua socială TikTok.

Poliția și Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 fac verificări în legătură cu filmulețele postate de Alexandru Cumpănașu pe rețeaua TikTok. Poliția s-a autosesizat și cercetează dacă discuțiile cu minorii pe care le-a purtat fostul candidat la alegerile prezidențiale nu intră cumva în sfera Codului Penal.

Alexandru Cumpănașu, pus sub acuzare de DNA Constanța pentru fraude europene, a fost selectat prin Asociația pentru Implementarea Democrație să implementeze un proiect de aproape patru milioane de lei din bani europeni la Primăria Alexandria, scrie Presshub. Banii vor fi cheltuiţi pentru licențe de software, infrastructură hardware și servicii de instruire a personalului din cadrul Primăriei Alexandria.

Alexandru Cumpănaşu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub acuzare de DNA Constanța pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA, transmite G4Media citând surse apropiate parchetului anticorupție. În replică, Alexandru Cumpănașu afirmă că a fost chemat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar care vizează un proiect al SNSPA, însă precizează că nu a mințit în privința studiilor sale și doar universitatea trebuie să răspundă cu privire la legalitatea angajării. Acesta anunță că îl va da în judecată pe Remus Pricopie.

Alexandru Cumpănaşu s-a ales cu plângeri penale la Parchetul General după ce a anunţat familia Luizei Melencu că a găsit-o pe fată în viaţă în Genova, Italia. Până la urmă, totul s-a dovedit a fi un fals.

Alexandru Cumpănaşu, candidat indepedent la alegerile prezidenţiale, şi-a făcut miercuri publică declaraţia de avere, din care reiese că a avut un venit anual de 1.132.933 de lei. Totodată, el deţine pe numele său şase imobile, iar soţia are şi ea pe numele ei un apartament.

Mai mulți aspiranți la funcția de președinte s-ar putea alege cu dosar penal. Biroul Electoral Central a sesizat organele de cercetare penală în privința semnăturilor depuse de opt candidați pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Printre cei vizați sunt și Viorel Cataramă, Miron Cozma, Alexandru Cumpănașu.

Alexandru Cumpănașu, care își dorește să fie președintele României, ar fi devenit masterand la o universitate din Elveția, dar fără să fi absolvit o facultate. Așa arată CV-ul său, intrat în posesia mainnews.ro. Alexandru Cumpănașu a intervenit la Realitatea TV și a spus, printre altele, că „mulți dintre cei care au terminat la Spiru Haret în România sunt niște proști cu diplomă".

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29