O femeie în vârstă de 86 de ani din Țara Galilor, care avea nevoie de ajutor medical după ce căzuse și se rănise, a murit după ce a așteptat 34 de ore pentru a fi internată în spital.
O turistă din România a decedat în Halkidiki, iar salvarea a avut nevoie de mai bine de o oră pentru a ajunge la fața locului. Cazul a ridicat în atenția publică starea precară a serviciilor sanitare din Grecia, scrie publicația THESS TODAY, citată de Rador.
O ambulanţă care transporta un pacient a intrat, marţi, într-un cap de pod pe DN 15C, în localitatea Bodeşti, în accident fiind răniţi pacientul, asistenta şi şoferul, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Un bărbat de 76 de ani din judeţul Galaţi a murit pe o stradă din comuna Matca, după ce a fost lovit o ambulanţă aflată în misiune, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital duminică, după ce o ambulanţă a fost implicată într-un accident în comuna Ţigănaşi, la scurt timp după ce a preluat victima unui alt eveniment rutier.
O pacientă inconștientă a fost cărată până la ambulanță pe o aleză, întrucât autospeciala nu putea să mai înainteze din cauza zăpezii. Echipajul a intervenit luni într-o localitate din Bârlad, la o femeie găsită prăbușită în casă.
Asistentul medical care este acuzat că ar fi agresat sexual o adolescentă de 17 ani în ambulanță a oferit primele declarații cu privire la ce spun rudele fetei.
Anchetă în județul Teleorman. O fată de 17 ani care a chemat salvarea ar fi fost agresată sexual de un asistent medical, care ar fi dezbrăcat-o. Poliţia cercetează acest caz după ce mama adolescentei a depus plângere.