fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Soția preotului din localitatea Corbii Mari, județul Dâmbovița, a fost atacată în pragul casei de un bărbat din sat și desfigurată cu un briceag.

Un băiat în vârstă de 18 ani din Bihor este cercetat penal după ce, în noaptea de luni spre marţi, a lovit un bărbat cu pumnul în faţă, iar în urma căzăturii acesta a murit pentru că s-a lovit puternic cu capul de asfalt.

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Bărcăneşti, a fost reţinut de poliţişti şi apoi internat la Psihiatrie după ce, duminică, şi-a stropit casa cu benzină, apoi s-a baricadat în podul locuinţei şi a ameninţat că dă foc.

Autointitulatul rege al rromilor, Dorin Cioabă, a reacționat pe Facebook după ce România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu a intrat în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, spunând că Austria va plăti pentru ce a făcut țării noastre.

Deținutul din penitenciarul Aiud care a amenințat cu moartea un ofițer va fi judecat pentru ultraj. „Te iau și te sugrum, măi fraiere”, a spus individul către gardian, care l-a denunțat.

Un bătrân de 84 de ani a amenințat cu pistolul un tânăr de 23 de ani din gelozie.

Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, vineri, că s-a autosesizat în cazul afirmaţiilor atribuite unui reprezentant al formaţiunii ungare Patria Noastră, referitoare la „spânzurarea" unei jurnaliste de la Radio Târgu Mureş.

Un bărbat care amenința doi polițiști cu un cuțit a fost prins de oamenii legii, joi, în București.

Un bărbat, de 35 de ani, din comuna gorjeană Berlești, care se deplasa cu un tractor a coborât pe stradă și a amenințat cu drujba un alt bărbat, aflat tot într-un tractor, pe motiv că nu avea loc să treacă.

Rachetele nucleare tactice au apărut pe scena internațională, după ce președintele rus Vladimir Putin, care se confruntă cu pierderi pe câmpul de luptă în estul Ucrainei, a amenințat că Rusia „va folosi toate sistemele de arme disponibile” dacă integritatea teritorială a Rusiei este amenințată.

Pagina 2 din 22