fbpx
 
Situație revoltătoare într-o comună din Iași. Primarul își plătește fiicele cu bani de la bugetul local. Culmea, una dintre ele a fost angajată în instituție pe o funcție de inspector, iar cealaltă a fost angajată la o firmă care ar fi încheiat cele mai multe contracte cu primăria. 

Primarul PSD din Botoşani, Cosmin Andrei, este cercetat sub control judiciar de DNA după ce i-ar fi dat unei candidate la un post de consilier lista cu subiectele, iar aceasta a luat fraudulos concursul. Cel care l-a denunțat pe edil la Direcţia Naţională Anticorupţie a fost chiar soţul femeii, cu care edilul ar fi fost în relaţii apropiate, potrivit anchetatorilor. Bărbatul susține că edilul a plantat în municipiu florile preferate ale soției sale.

Primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, Eugen Nechita (PSD), a fost reținut de procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi primit mită 2.000 de euro pentru angajarea unei persoane în postul de asistent medical la Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga.

Ies la iveală noi detalii din dosarul corupției de la Spitalul Județean din Botoșani. Una dintre șefele arestate preventiv umbla prin spital cu geanta plină de plicuri cu bani, conform interceptărilor făcute de ofițerul trimis sub acoperire în unitatea sanitară.

Un bărbat a fost reţinut de procurorii bihoreni, după ce ar fi pretins că lucrează la SRI şi a cerut unui alt bărbat suma de 10.000 de euro pentru a-l angaja în instituţie, primind o mare parte din bani în şapte tranşe înainte de a fi denunţat.

Au avut loc descinderi acasă la un primar din județul Iași și la sediul instituției pe care o conduce. Totul după ce au apărut suspiciuni că un concurs de angajare, pentru un post de arhitect-șef, ar fi fost aranjat.

Un bărbat de 34 de ani, din Poiana Lacului, Argeș, a folosit o legitimație de polițist falsă și a cerut șpagă unei femei în schimbul unui loc de muncă pentru fiul ei.

Șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a demisionat miercuri din funcție, la două zile după ce Agenția Națională de Integritate l-a acuzat de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, respectiv și-a angajat cumnata în instituția pe care o conducea, informează HotNews.

Percheziţii la proprietăţile unei femei cercetată pentru înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii. Conform procurorilor, pentru a se angaja la Curtea de Conturi a României, Matei Luminiţa a prezentat o diplomă de licenţă falsificată. Ea este audiată acum la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE).

Fostul manager interimar al Serviciului de Ambulanță Neamț, Dan Dorin Morenciu, și alți 14 angajați au fost trimiși în judecată de DNA pentru trucarea concursului de angajare, din luna mai a acestui an, când fiecare candidat ar fi dat mită peste 5.000 de euro

Pagina 1 din 4