fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră de la granița cu Ungaria și Bulgaria, împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii de Mediu, au descoperit, în urma efectuării controlului asupra unor ansambluri rutiere, peste 330 tone de deşeuri, pentru care şoferii nu deţineau documente de transfer conform prevederilor legale.

Poliţiştii de frontieră alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu și Teleorman au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, peste 47.400 kilograme deșeuri din diferite materiale, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.

Poliţiştii de frontieră din Călărași, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, cantitatea de 49.590 kilograme deșeuri din pilitură și șpan feros, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.