fbpx
 
Un copil în vârstă de 1 an şi 8 luni şi mama acestuia au fost preluaţi, vineri, din localitatea băcăuană Podu Turcului de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, după ce băiatul a căzut accidental de la balcon, iar mama acestuia s-a aruncat după el pentru a-l salva.

O basculantă care transporta nisip s-a răsturnat, joi, peste balconul unui apartament aflat la parterul unui bloc din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, fără a exista persoane rănite.

O femeie din Vaslui și-a pus în pericol viața în timp ce a ieșit pe balcon pentru a curăța geamurile.

O pisică s-a dovedit a fi paznicul de încredere al unui bebeluș. Aflat pe un balcon, acesta a încercat să se agațe de o bară și să escaladeze zidul. Din fericire, felina a fost extrem de vigilentă și de fiecare dată când micuțul voia să se prindă de bară, intervenea și îi zădrănicea planul.

Un balcon de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Vaslui a căzut peste balconul de la etajul inferior, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

În timp ce se afla pe motocicletă, un bărbat din Turcia a fost lovit din plin de un covor care a zburat de la balconul unei clădiri. În urma impactului, motociclistul s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa traficului.

Un fost model Playboy din Statele Unite a fost ucis de fostul iubit.

O tânără de 16 ani a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Râmnicu Vâlcea, informează Agerpres.

O româncă în vârstă de 29 de ani a căzut ieri de la etajul patru al locuinței în care stătea, din Pescara.

O tragedie s-a produs joi după-amiază, în cartierul ieșean Alexandru cel Bun. Pompierii care au fost chemați la un incendiu izbucnit într-un bloc de pe strada Roman Vodă, au descoperit în apartamentul de unde a izbucnit focul cadavrul carbonizat al unui bărbat.

Pagina 3 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31