fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Judecătorii din Vâlcea au emis, vineri, mandat de arestare preventivă pe numele unui tânăr în vârstă de 25 de ani care şi-a bătut, cu o bâtă, bunica, i-a ameninţat cu moartea pe vecinii care au încercat să o apere pe femeie, după care, deşi exista un ordin de protecţia împotriva lui, s-a întors la locuinţa femeii, transmite Agerpres.

Scandal în mijlocul străzii, aseară, în apropierea Complexului Studențesc din Timișoara.

Dani Mocanu, fratele său și alți bărbați neidentificați până la acest moment au fost implicați într-un scandal, într-o benzinărie din Pitești, joi noapte.

Un bărbat din județul Iași a fost arestat, după ce a sărit cu bâta și cu furca la doi polițiști chemați să îl calmeze. Individul asculta manele, cu volumul dat la maximum, și s-a făcut foc și pară când agenții au intervenit.

Un tânăr care lovea cu o bâtă şi cu un topor autoturismele aflate în trafic pe o arteră din municipiul Baia Mare a fost reţinut de poliţişti şi transportat la spital pentru investigaţii medicale, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma, citat de Agerpres.

Un bărbat de 40 de ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost lovit de paznicul care l-a prins în timp ce încerca să fure de la o fermă din apropiere de Bârlad.


Un tânăr din localitatea suceveană Dolhasca nu va face nicio zi de închisoare după ce a bătut cu bâta doi polițiști aflați în misiune, apoi le-a distrus mașina. Agresorul a fost condamnat la închisoare cu suspendare.

O crimă oribilă este anchetată de oamenii legii din Austria. Autorul ei ar fi un român în vârstă de 28 de ani, care a și fost arestat de polițiști. Luni după-amiază, bărbatul a oprit mașina în fața unei clădiri de birouri din orașul Villach, a ridicat de pe bancheta din spate trupul unei femei, despre care s-a aflat că este iubit lui româncă, și l-a așezat pe treptele instituției.

Doi bărbaţi din Galați au fost arestaţi preventiv, după ce, mascaţi cu cagule şi înarmaţi cu un topor şi cu bâte, au intrat în curtea locuinţei unui alt bărbat şi au aruncat cocktailuri Molotov spre casă, producând un incendiu.

Un bărbat a fost înjunghiat în urma unei altercații între doi șoferi, în apropierea unui mall din Capitală.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Martie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31