fbpx
 
Polițiștii de frontieră din Valea Vișeului au intervenit în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări și au acordat primul ajutor unui maramureșean care s-a răsturnat cu mașina plină cu țigări, pe dealul Hera din judeţul Maramureş. Șoferul, care a fost transportat la spital şi a cărui stare de sănătate este bună, este cercetat pentru contrabandă, iar în continuare se desfășoară cercetări sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

Imagini video cu un polițist care îndreaptă arma spre un şofer de TIR, pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, au apărut pe reţelele de socializare, acestea fiind surprinse de camera video aflată pe bordul unei maşini. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că au fost demarate cercetări în acest caz.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe un site de internet a fost postat un anunţ prin care se oferea spre vânzare un medicament care poate fi comercializat doar prin intermediul farmaciilor autorizate, anunţul fiind şters la scurt timp.

Un elev de 15 ani de la un liceu din municipiul Constanţa a fost agresat fizic, miercuri, de un bărbat de 35 de ani, când minorul se afla în afara curţii unităţii de învăţământ, în timpul unei pauze dintre orele de curs.

Poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, într-un taxi condus de un cetăţean român, patru cetăţeni străini.  Şoferul mijlocului de transport este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş dispunând măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Un bebeluș de numai două luni a fost găsit fără suflare, de mama acestuia, adolescentă.

Polițiștii din Alba au ridicat peste 400 de pomi de Crăciun, în urma unor percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite că i-ar fi tăiat fără drept. Polițiștii au descoperit și un dispozitiv de marcat, confecționat ilegal, precum și bani.

O infecție cu coronavirus poate lua mai multe forme. Cercetătorii au descoperit câteva semne importante și au identificat șapte grupuri de simptome ale Covid-19. Acestea ar putea ajuta în dezvoltarea vaccinului.

Un scandal în care au fost implicate nouă persoane, şase femei şi trei bărbaţi, a avut loc, duminică seară, în comuna prahoveană Tinosu, unul dintre poliţiştii sosiţi la faţa locului folosind armamentul din dotare în condiţiile în care cei implicaţi nu s-au supus somaţiei verbale, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Poliţiştii de frontieră de la Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova care a fost depistat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Pagina 2 din 6