fbpx
 
Naţionala de handbal feminin a României va debuta, vineri, în grupa C a Campionatului Mondial, găzduit de Spania.

Leul de Aur, marele premiu al festivalului de film de la Veneția, a fost câștigat de producția franceză „L'événement” (Evenimentul), în care rolul principal este jucat de o actriță franco-româncă - Anamaria Vartolomei. De asemenea, lungmetrajul românesc „Imaculat” a primit premiul pentru cel mai bun debut.

România a depășit pragul de 70.000 de persoane infectate cu COVID-19, de la debutul pandemiei, în luna martie a acestui an.

A mai rămas puţin timp până la debutul unui nou an școlar, primul care începe într-un context complicat. Este necesar un plan coerent pentru desfășurarea cursurilor în siguranță, atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere al educației.

Echipa pregătită de italianul Devis Mangia a câştigat cu 2-0 întâlnirea disputată vineri seara, la Severin, cu CSM Poli Iaşi, în prima etapă a sezonului 2017/2018 al Ligii 1.

 

În ziua în care au aflat că vor da piept cu AC Milan în Europa League, oltenii au dominat copios întâlnirea cu moldovenii şi au obţinut o victorie fără emoţii.


Cătălin Moroșanu debutează în această seară în Glory, una dintre cele mai importante promoții de kickbox din lume.

 


Debutul campaniei electorale a PNL Iași a fost marcat printr-o întâlnire cu alegătorii din cartierul Alexandru cel Bun și postarea primului afiș pe panourile special amenajate. La acțiunea de campanie au participat liderul partidului, dl. Emil Teofil Bălteanu, candidații PNL Iulia Scântei, Marius Bodea, Dumitru Oprea, Mihaela Popa, Costel Alexe, Alexandru Muraru, consilieri locali și județeni ai filialei PNL Iași.

 

După ce a prezentat lista de candidați, președintele partidului a taxat ferm abuzurile de neacceptat ale președintelui Consiliului Județean Iași Maricel Popa, care a încercat să terfelească imaginea Aeroportului Iași, exclusiv din rațiuni politice, managerul acestei instituții fiind astăzi candidatul care deschide lista PNL Iași la Camera Deputaților. „Suntem extrem de surprinși de felul în care domnul președinte a găsit de cuviință acum să împroaște activitatea aeroportului, instituție care funcționează excelent și care aduce beneficii importante județului nostru. Pe principiul <să moară și capra vecinului>, PSD Iași, prin intermediul dlui Popa, atacă perfid conducerea celui mai de succes proiect realizat în ultimii ani la Iași, Aeroportul Internațional, ca să-și ascundă, acum în preajma alegerilor, propria lipsă de viziune și proiecte de care județul are stringentă nevoie.

 

Suntem realmente îngrijorați de faptul că pe aceeași linie a domnului președinte Popa, va fi administrat aeroportul Iași de acum înainte; acest lucru ar însemna cu adevărat dezastru în administrația singurului proiect bun dus la bun sfârșit în ultimii ani. Conducerea Consiliului Județean a blocat numeroase investiții din județul Iași, din care cel mai semnificativ, dar avem și alte exemple, este cel referitor la investiția de 10 mil. euro, a construcției unui hangar de mentenanță la Aeroportul Iași. Acest mod de acționa nu poate conduce decât la izolarea Iașului” – a declarat Președintele PNL Iași, Emil Bălteanu.

 

Prezentă la eveniment, Iulia Scântei, candidat PNL pentru Senat, a pledat pentru ieșirea din izolare a Iașului: „Iașul nu trebuie să rămână izolat și necunoscut. Iașul trebuie să fie cu România înainte, să fie în frunte, și Iașul trebuie să fie un factor determinant pentru România înainte. Asta este ceea ce doresc eu Iașului și asta voi face pentru Iași cu echipa mea!”

 

Tot despre profesionalism în viitorul Parlament a vorbit și dl Marius Bodea, cu referire mai ales la proiectele de infrastructură: „Parlamentul trebuie să fie format din profesioniști care au avut realizări importante până să devină parlamentari și să activeze în domeniul în care se pricep cel mai bine. Eu merg în Parlament să mă ocup, în primul rând, de autostrada Iași – Tg. Mureș. Voi face parte din Comisia de Transport din Camera Deputaților și mandatul pe care îl am de la alegători este ca acest proiect să devină realitate. Așa cum am realizat Aeroportul Internațional, vom realiza și autostrada. ”

 

Președintele PNL Iași a prezentat cu această ocazie și sloganul de campanie al liberalilor, „România ÎNAINTE”, care apare pe primul afiș electoral ce a fost lipit pe panoul de afișaj din Piața Voievozilor.


Antrenorul echipei CSM Poli Iaşi, Eugen Neagoe, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că îşi doreşte să debuteze cu dreptul la gruparea din dealul Copoului.

 

„Nu am emoţii niciodată, nici măcar când am debutat în fotbal. Când eşti antrenor nu mai poţi vorbi de emoţii. Important pentru mine este să debutez cu un rezultat pozitiv şi sper că băieţii au înţeles ce le-am cerut eu. Aşa cum i-am văzut eu pe băieţi, cred că sunt motivaţi şi vreau să luăm trei puncte de la Cluj, chiar dacă întâlnim o echipă care a avut un debut bun de campionat. Am un lot valoros şi sunt convins că putem obţine un rezultat bun. Vom vedea vineri seară, după meci, dacă am reuşit. Nu pot promite că sigur câştigăm la Cluj! Promit că vom face tot posibilul. Despre schimbările făcute la echipă şi sistemul de joc prefer să nu vorbesc. Nici nu ar fi corect să vorbesc eu acum despre munca lui Nicolo Napoli în ultimii doi ani la Iaşi“, a spus Eugen Neagoe.

 

Tehnicianul formaţiei ieşene a mai precizat că ploaia i-a dat planurile peste cap: „Ploaia a fost o mare problemă pentru noi în această săptămână şi, recunosc, nu am reuşit să facem tot ce ne-am propus. A plouat foarte mult la Iaşi.“

 

 

Atacantul echipei CSM Poli Iaşi Andrei Cristera îşi doreşte şi el un rezultat pozitiv în deplasarea de la Cluj.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu la Cluj, cu o echipă care a avut prestaţii bune până acum. Noi venim după o perioadă mai dificilă, dar a venit această schimbare de antrenor şi sunt convins că va fi mai bine şi vom reuşi să adunăm puncte.

Campionatul este lung şi eu cred că avem şanse de a ne atinge obiectivul fixat, intrarea în play-off. Mi-aş dori foarte mult să ajungem acolo. Iaşul este un oraş mare şi cred că merită să aibă echipă între primele şase. Fiecare meci este foarte important pentru noi şi le vom trata pe toate cu maximă seriozitate şi concentrare. Prima oportunitate o avem acum, la Cluj, şi sper să reuşim să luăm punct sau puncte. Atmosfera la echipă este foarte bună. Suntem cu toţii dornici de a recupera punctele pierdute. Este ca un nou start pentru noi“, a spus Andrei Cristea.

 

Fundaşul echipei ieşene Cosmin Frăsinescu a precizat că este foarte important ca echipa să-şi revină şi să obţină puncte:

„Schimbarea unui antrenor motivează orice jucător. Nu sunt eu în măsură să comentez activitatea lui Nicolo Napoli. Important pentru noi acum este să jucăm cât mai bine şi să facem puncte. Sunt ceva probleme financiare, dar despre asta poate vorbi mai multe poreşedintele clubului. Eu sper că acestea se vor rezolva în cel mai sacrut timp.“

 

Pentru partida de vineri, de la Cluj, cu CFR, Eugen Neagoe a menţionat că nu va putea conta pe Mădălin Martin, Mădălin Ciucă şi Marian Târşa, care sunt accidentaţi, în timp ce Lukacs Bole şi Marius Mihalache sunt incerţi.


Cel de al 26 –lea an academic, de la înființarea instituției, a debutat la Universitatea „Petre Andrei” din Iași. În prezența autorităților locale, a studenților și părinților, conducerea universității a făcut un apel la unitate și solidaritate pentru noul an universitar, având în vedere că urmează reevaluarea instituțională și a tuturor programelor de studiu de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

 

Prezent la festivitatea de deschidere, Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, a transmis un mesaj clar studenților de la Universitatea „Petre Andrei” din Iași. „Nu există pentru mine nici o diferență între studenții acestei universități și ceilalți studenți din Iași. Toți sunteți egali. Aici se încheie și turneul deschiderilor de an universitar pentru municipiul Iași. Avem nevoie de o societate cât mai bună. Iar voi, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, trebuie să vă rescrieți din nou istoria care a început atât de frumos acum 26 de ani. De ce spun acum 26 de ani? Pentru că Universitatea „Petre Andrei” a beneficiat, de la început, de un staff care a adus-o în top din primul an de funcționare și, în continuare, mai are cadre didactice care, pe atunci, reprezentau crema mediului academic ieșean și chiar național. Trebuie să rescrieți această universitate pentru că ea are un potențial foarte mare”. 

 

 

La rândul său, Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean, a declarat că noul an universitar de la UPA stă sub „semnul tinereții, al dorinței de cunoaștere și al profesionalismului. Consider că evoluția societății românești este strâns legată de evoluția sistemului de învățământ, deoarece tinerii care ajung să treacă pragul Universității „Petre Andrei” din Iași, pentru a descoperi tainele unei meserii, sunt cei care de mâine vor intra pe piața muncii și vor contribui la dezvoltarea economiei indiferent de profesiunea aleasă”.

Fost student și absolvent al Facultății de Drept, din cadrul Universității „Petre Andrei”, Marian Grigoraș, Prefectul Județului Iași, a mărturisit că „mă mândresc cu faptul că sunt absolvent al acestei universități. Și sora mea este absolventă de Petre Andrei. Universitatea reprezintă o alternativă la învățământul univesitar de stat și întotdeauna competiția, alternativa și concurența sunt benefice în orice domeniu, pentru că obligă la îmbunătățirea continuă a serviciilor”.

 

Conf.univ.dr. Anca Tompea, Președintele Senatului UPA, le-a transmis studenților că întreaga comunitate de la Petre Andrei un gând de prețuire și mulțumire pentru alegea făcută. „Prin prezența autorităților locale la deschiderea noului an academic la Universitatea Petre Andrei și Senatul primește un mesaj de susținere pozitiv care pe noi ne responsabilizează și mai mult. Din acest punct de vedere vreau să vă asigur dragi studenți, pe cei din anul întâi, că ați făcut cea mai bună alegere la Universitatea „Petre Andrei” din Iași. Celor din anii mari, probabil că v-ați convins deja, că ați făcut o alegere care vă va asigura un loc pe piața muncii prin deschiderea pe care noi o avem față de dumneavoastră. Cei care sunteți studenții Universității Petre Andrei noi vă prețuim și considerăm că ceea ce avem de făcut de acum înainte este calitatea, de a face diferența între sistemul educațional de la UPA și orice alt sistem din țară”.

 

 

Prof.univ.dr. Tudor Pitulac, Prorector pentru Activitate Didactică și Cercetare Științifică și reprezentat legal, le-a vorbit tinerilor din anul întâi și celor prezenți în Aulă despre situața actului educațional la nivel național, despre discriminarea între învățământul universitar de stat și cel privat. De asemenea, prorectorul a menționat și procesul de reevaluarea instituțională, cât și despre noile direcții către care se orientează instituția de învătământ superior.

„Și noi înregistrăm o scădere a numărului de studenți. Este nevoie de o rebranduire, de o schimbare. Vom vedea cum vom reuși să facem acest lucru. De asemenea, Universitatea „Petre Andrei” din Iași va fi reevaluată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Este un proces care doar începe și care urmează să fie concretizat. Ne interesează ceea ce acum este pe piață, iar zona medicală este tot mai presată de studenți, în zona tehnologiei informației există cerere, dar există și alte categorii de programe, precum cele postuniversitare, care pot fi puse mai repede în aplicare pentru că nu este nevoie să parcurgem o metodologie extrem de laborioasă pentru înființarea lor”.

 

 

În final, Prof.univ.dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrație, a precizat faptul că universitatea va intra într-un proces de rebranduire și reorientare din punct de vedere al specializărilor. „Astăzi am inaugurat al 26 debut academic de la înființarea universității. UPA din Iași, una dintre puține instituții de învățământ superior private acreditate rămâse în Moldova, trebuie să se adapteze la piață, la evoluția demografică și la piața academică. În acest an universitar va trebui să facem un efort comun, toată comunitatea academică, Senat, Liga Studenților, Rectoratul, Consiliul de Administrație pentru a asigura funcționarea la standarde de calitate ale acestei instituții, pentru că anul acesta universitar va trebui să invităm ARACIS-ul și să reevaluăm toate programele de studiu, atât de licență, cât și de masterat, cât și universitatea la nivel instituțional”.

 

Prof.univ.dr. Doru Tompea a dat citire și mesajelor transmise de către Academicianul, Prof.univ.dr. Teodor Dima, Director al Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane”, al Academiei Române, Filiala Iași și a Prof.univ.dr. Florin-Daniel Șandru, Secretar de Stat, Departamentul Centenar, din cadrul Guvernului României.


Fostul mijlocaş al Stelei a debutat, duminică, în tricoul lui Anderlecht, în victoria cu 3-1 de pe teren propriu cu Charleroi.

 

Nicolae Stanciu a impresionat pe toată lumea, a fost schimbat cu 5 minute înainte de final şi a fost ovaţionat de public. Chipciu a dat 2 pase gol în această partidă.

 

Stanciu s-a zbătut mult și a ratat trei ocazii de gol, dintre care cea mai clară în minutul 65. Jucat prea puțin de coechipieri în prima repriză, Stanciu s-a implicat mai mult în meci în partea secundă.

 

„Sunt fericit că am câştigat. Am jucat împotriva unui adversar dificil, dar după pauză am fost echipa mai bună. Am avut o mentalitate mai bună şi am jucat mult mai agresiv", a spus Stanciu la finalul partidei.

 

(Sursa: realitatea.net)


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30