Un bun escroc trebuie să fie credibil. Escrocii nu folosesc forţa. El identifică vulnerabilităţi, le exploatează şi manipulează afectiv pentru a crea, în mintea celuilalt, o falsă percepţie de încredere despre propria persoană. Când victima lasă garda jos, escrocul îşi însuşeşte bunul râvnit fără nici cea mai mică remuşcare.

În timpul scurs de la Revoluţie, Traian Băsescu a dovedit că este cel mai periculos şi rapace animal de pradă din jungla politicii. Eficienţa prădătorului Băsescu izorăşte din inegalabilele sale abilităţi de escroc politic.

Când a fost ales prima dată preşedinte, poporul român era asemenea unei femei ţinută în captivitate 25 de ani şi abuzată zi de zi de politicieni. Era firească nevoia unui dram de dreptate. Asta a fost vulnerabilitatea pe care Băsescu a identificat-o şi a exploatat-o promiţând că va orna Piaţa Victoriei cu politicieni traşi în ţeapă. Desigur, figurativ, dar mesajul era clar.

Când tu însuţi ai nevoie de o comandă specială pentru o ţeapă direct proporţională cu jaful privind flota română, încrederea o poţi câştiga doar manipulând. „Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti? În 15 ani nu a apărut unul să vină din lumea asta, să nu fi fost târât de năravurile comunismului, să nu fi fost afectat de nimic”. Ce părere aveţi? Cred că cine i-a spus asta lui Adrian Năstase a fost un escroc magistral. Politic.

Fie pentru că forurile europene voiau să vadă roţile ruginite ale justiţiei din România mişcându-se, fie pentru că presiunea internă era prea mare şi trebuia deschisă supapa, în primul mandat al lui Băsescu au început să pice capete. Cele neimportante erau din tot spectrul politic. Cele importante, ce-i drept, puţine, erau în special din rândul adversarilor. Percepţia generală a fost că justiţia începuse să funcţioneze în România.

Supăraţi că Băsescu nu împărţea puterea şi roadele ei, mogulii SOV, Voiculescu şi Patriciu au încercat să-l ambuscheze mediatic. Speranţa poporului că i se va face cândva dreptate era ameninţată de o iminentă revenire la butoane a celor mai cunoscuţi spoliatori. Întrebarea „ce aţi căutat la domnul Vântu acasă?” i-a trimis pe Mircea Geoană şi dragostea sa acasă. Au rămas la butoane Udrea, Cocoş, Popoviciu şi alţii din gaşca lui Băsescu.

Acum, Băsescu încearcă o nouă escrocherie. Miza este să-şi bage partidul în Parlament, adică să aibă din nou acces la panoul de control. Secondat de patriotul Ghiţă, monopolizează agenda publică desfiinţând-o pe Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA. Băsescu se erijează în portdrapelul celor abuzaţi de poliţia politică, despre care, în realitate, nu avem dovezi că există.

În prag de alegeri nu se vorbeşte despre programele de guvernare ale principalilor competitori. Din oficiu, Cioloş lucrează împotriva românilor, dar nimeni nu se oboseşte să explice cum. Principalele partide se mulţumesc să se atace fără vlagă, cu declaraţii generale şi inconsistente. Strigătul lui Nicuşor Dan despre aberaţia privind numărul de semnături necesar unui partid să participe în alegeri abia se aude.

Ghiţă toarnă benzină, Băsescu dă foc. Este adevărat, plagiatul înseamnă furt şi cine a furat nu ne poate proteja de hoţi. Şi totuşi, în alegeri vom stabili ce politicieni vor conduce România, nu cine să fie şeful DNA. Pentru că în România tot se clamează principiul separaţiei puterilor în stat, ce-ar fi să amânăm discuţiile despre şefa DNA până după alegeri?