fbpx
 
Anchetă după ce o profesoară de educație tehnologică care predă la patru școli din județul Olt a postat pe grupurile de elevi poze cu ea în ipostaze intime.

Poliţiştii de frontieră din Timişoara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Timiş, au destructurat o rețea infracţională constituită din cetăţeni irakieni, specializată în traficul de migranţi. Oamenii legii au depistat cel puțin patru grupări care ajută zeci de refugiați să ajungă în Europa occidentală, pe la frontiera de vest.

Facebook va începe să anunţe abonaţii atunci când vor intra într-un grup care încalcă Standardele Comunităţii, astfel încât să poată lua o decizie informată înainte de a se alătura, informează compania într-un comunicat de presă.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat, în ultimele 24 de ore, trei grupuri de migranţi formate din 19 cetăţeni din Irak şi Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera, în Ungaria.

Deputatul PNL Dumitru Oprea constată, într-o declarație de presă, că toate întâmplările și acțiunile de pe scena politică funcționează, de la preluarea puterii de către coaliția PSD-ALDE, ca o hârtie de turnesol.

Grupurile parlamentare reunite ale PSD şi ALDE se întâlnesc, duminică, într-o şedinţă comună la care va participa şi premierul desemnat Viorica Dăncilă.

Potrivit secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, la reuniune vor fi prezenţi şi liderii de organizaţii PSD, şedinţa având un caracter pregătitor în perspectiva zilei de luni, când urmează a fi audiaţi miniştrii, iar noul guvern – supus votului de învestitură.

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă a discutat, sâmbătă, cu miniştrii în funcţie şi cu cei validaţi de conducerea PSD pentru un nou portofoliu, întâlnirea având ca obiectiv principal stabilirea strategiei de comunicare.

Vineri, Dăncilă a prezentat, la finalul şedinţei Comitetului Naţional Executiv, lista validată a noului Guvern. Cabinetul Dăncilă va avea patru vicepremieri – Paul Stănescu (PSD), Ana Birchall (PSD), Graţiela Gavrilescu (ALDE) şi Viorel Ştefan (PSD) – fără portofoliu.

Tot vineri, Biroul Politic Central al ALDE a validat, prin vot, în unanimitate, lista cu propunerile de miniştri din partea acestei formaţiuni politice pentru Cabinetul Dăncilă, dintre cei patru membri ai Guvernului Tudose urmând să fie înlocuit doar ministrul Energiei, Toma Petcu, cu deputatul Anton Anton.

Plenul comun al Legislativului este programat să înceapă luni, la ora 15,00, după ce, în cursul dimineţii, de la ora 8,00, vor avea loc, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, audierile miniştrilor propuşi să facă parte din Cabinetul Dăncilă.

(Agerpres/FOTO arhivă fn24.ro)


Poliţiştii de frontieră vasluieni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, au destructurat o reţea care desfăşura activităţi în sfera contrabandei cu produse din tutun şi care acţiona pe raza municipiului Huși și în localitatea Pădureni din județul Vaslui.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui și Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, au declanşat o acţiune specifică pentru destructurarea unei reţele infracţionale care avea preocupări pe linia contrabandei cu produse din tutun.

 


Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, că în ultima perioadă a primit ameninţări pe e-mail sau pe reţelele de socializare, că este urmărită în trafic şi că îi sunt ascultate telefoanele, ea susţinând că a deranjat „grupurile de interese care ani de zile au câştigat zeci de milioane de euro din contractele cu Primăria Generală.

 

„Declaraţiile mele au deranjat foarte mult. Declaraţiile ca declaraţiile, dar faptele mele de la Primăria Capitalei au deranjat grupurile de interese care ani de zile au câştigat milioane, zeci de milioane de euro, în urma contractelor pe care le-au semnat cu Primăria Generală a Capitalei, contracte care acum, în mod evident, sunt puse în pericol, pentru că nu intenţionez să fac rabat, nu intenţionez să fac compromisuri şi să perpetuez acest stil de a face risipă din banii publici şi de a toca acel aproape un miliard de euro – banii bucureştenilor – pentru afaceri care nu se simt în creşterea calităţii vieţii bucureştenilor”, a afirmat primarul Capitalei.

 

Firea a spus că a constatat că de câte ori solicita informaţii despre un contract în derulare, la câteva zile simţea maşini care o urmăreau în trafic, susţinând că a primit ameninţări pe e-mail şi pe reţelele de socializare, pe contul privat.

 

„Am primit sugestii din partea unor persoane aşa-zis binevoitoare care îmi transmiteau să o las mai moale că sunt anumite afaceri care trebuie să continue chiar dacă ele nu aduc plus valoare”, a menţionat Firea.

 

Ea a mai susţinut că îi este ascultat telefonul, precizând că acest lucru îl fac ”grupuri şi cercuri de interese private”.

 

„Am avut o conversaţie telefonică cu o colegă de partid, la un moment dat această discuţie s-a întrerupt, iar eu auzeam ce discutasem cu doamna respectivă cu câteva minute înainte. Nu-mi venea să cred că pur şi simplu ascult înregistrarea propriei noastre convorbiri. (…) Eu cred că sunt structuri private, merg pe ideea că pe mine mă monitorizează grupuri şi cercuri de interese private care se simt deranjate că eu am ajuns primar general”, a mai spus Firea, susţinând că aceste grupuri doreau să se menţină Capitala sub controlul lor.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30