fbpx
 
În perioada 13 – 19 noiembrie, zece elevi însoțiți de două cadre didactice, de la Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, au participat  la a treia vizită de lucru cu elevii, în cadrul proiectului Erasmus+ „Cooperarea dintre școlile europene în vederea creării, aplicării și diseminării resurselor educaționale deschise prin folosirea tehnologiilor informației și ale comunicării”, în  orașul Cracovia din Polonia.

Procurorii ieșeni au deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală în cazul Vitalaire, filiala din România a liderului mondial de aparate de aer, scrie Tolo.ro. Multinaţionala pharma obişnuia să încaseze bani şi de la CAS, şi de la pacienţi, iar bolnavii cu restanțe erau „amendaţi" cu 73% pe an.

 


Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla astăzi la Iaşi, pentru a participa la trei întâlniri pe teme diverse, de la piaţa medicamentelor din România la progresul făcut de companiile din sectorul IT în Iaşi.

 


Anchetatorii ieşeni nu au reuşit, după zece zile de la comiterea faptei, să afle cine e ucigaşului adolescentului de 18 ani, fiul unui ofiţer SRI. Deşi au audiat peste 100 de persoane, ancheta s-a împotmolit iar procurorii speră ca o expertiză bio-criminalistică să îi ducă la autor.

 


Mii de bătrâni dependenţi de oxigen din România au fost executaţi silit de Air Liquide Vitalaire, filiala din România a liderului mondial de aparate de aer, reiese dintr-o nouă investigaţie postată pe blogul lui Cătălin Tolontan. Detaliile afacerii au fost dezvăluite de un fost coordonator care, după ce a părăsit compania, s-a decis să vorbească.

 


În cadrul conferinței de presă susținută astăzi de Marius Bodea alături de consilierii locali PNL a fost prezentat punctul de  vedere al partidului cu privire la Planul de calitate al aerului la Iași, aflat în dezbatere publică la Primăria Municipiului de mai mult de  30 de zile.


Contractul de tipărire a buletinelor de vot necesare la Iaşi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, a fost încredinţat de Prefectură societăţii Tipo-Lidana SRL din Suceava.

 

Aceasta urmează să tipărească 1,64 milioane de buletine de vot pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Valoarea contractului se va ridica la 207.144 lei, fără TVA, câştigătoarea licitaţiei organizate de Prefectură trebuind să asigure, în afara serviciilor de tipărire, preluarea şi transportul hârtiei şi transportul buletinelor de vot tipărite la sediul instituţiei judeţene.

 

Tipărirea buletinelor se va face pe hârtia furnizată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Prefecturii i-a fost alocată o cantitate de 40 de tone de hârtie tipografică.

 

Machetele buletinelor de vot au fost aprobate de Biroul Electoral Judeţean în urmă cu aproape două săptămâni. Pe buletinele de vot destinate alegerii deputaţilor se vor afla candidaţii PNL, PMP, ALDE, PRU, Alianţa Noastră România, USR, PSD, PSR şi UDMR. Pentru Senat, a fost aprobată participarea la alegeri a zece formaţiuni politice, la cele enumerate adăugându-se şi PER. La alegeri vor putea vota 746.800 de ieşeni.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Conducerea centrală a PNL a participat, astăzi, la lansarea candidaţilor liberali din judeţul Iași. Evenimentul a avut loc la Hotelul Internaţional, în prezenţa a aproximativ 500 de oameni.

 

La manifestarea  care a început la ora 16.00, au fost prezenți liderii Alina Gorghiu, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă și toți candidatii de pe listelele PNL Iași pentru alegerile din 11 decembrie. Candidații locali au fost prezentați pe rând și aplaudați de cei aflați în sală, fiecare având ocazia de a-și prezenta programul electoral.

 

 

Marius Bodea, candidatul liberal care deschide lista pentru Camera Deputaților a vorbit, printre altele, despre importanța autostrăzii care leagă Moldova de Ardeal. Iulia Scântei, candidata care deschide lista la Senat, a vorbit despre „scânteia” revoluției care a pornit de la Iași, în decembrie 1989.

 

 

La rândul lor, Ilie Bolojan, secretarul general al PNL, și Alina Gorghiu, președintele partidului, au vorbit despre nevoia de înnoire a clasei politice, garantând pentru candidații liberali de la Iași.

 

 


Sâmbătă, 19 noiembrie a.c., la invitația Asociației EcoAssist, jandarmii ieșeni au participat la acțiunea Plantăm fapte bune în România.

 

Astfel, în zona localității Lețcani, jud. Iași, alături de ceilalți voluntari, jandarmii ieșeni au plantat mai mulți copaci.

 

Această activitate a fost planificată inițial în data de 12 noiembrie, dar datorită condițiilor meteo a fost replanificată.

 

Menționăm că jandarmii ieșeni au mai participat la o activitate de sădire arbori și în ziua de 11 noiembrie a.c. în localitatea Borșa, alături de lucrătorii Direcției Silvice Iași.


O poveste fabuloasă despre cum creşte piaţa de IT a Iaşului. Alt nume mare din branşă va deschide birouri la Palas. Compania slovacă Eset îşi începe activitatea în România pe 1 decembrie, la Palas. Directorul general al firmei este acelaşi ieşean care a adus la Iaşi gigantul Comodo. „Chiar mi-am făcut datoria faţă de Iaşi”, râde Andrei Ciubotaru, cel care conduce operaţiunile din România ale firmei care a inventat unul dintre cele mai populare antivirusuri.

 

Poate de Eset nu au auzit mulţi, dar cunoscutul antivirus Nod32 sigur este prezent în mii de calculatoare din Iaşi. Eset, compania slovacă producătoare a celebrului soft de securitate, îşi începe oficial, pe 1 decembrie, operaţiunile în Iaşi, urmând să fie făcut doar anunţul oficial. Compania a fost convinsă să îşi deschidă în Iaşi sediul din România de către unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria IT: Andrei Ciubotaru. Este acelaşi ieşean care, acum 8 ani, a convins Comodo să lucreze aici, pe vremea când IT-ul nu era la nivelul de astăzi. Povestea tratativelor care au condus spre această mutare este o înşiruire de coincidenţe fericite care demonstrează, totuşi, că nimic nu este întâmplător.

 

10 luni pe tuşă

Povestea aducerii Eset la Iaşi începe acum 10 luni, când Andrei a demisionat din cea mai înaltă funcţie din România a Comodo. „Folosisem produsele firmei Eset, ştiam de foarte multă vreme despre ei, ştiam că este o firmă foarte bună. Am avut foşti colaboratori care plecaseră acolo. Eram în temă cu cine este Eset în piaţă. Când am pus capăt colaborării cu Comodo, nici măcar şomaj nu aveam, pentru că am demisionat. Am stat două luni fără să fac absolut nimic. Doar mă gândeam la ce va fi mai departe”, povesteşte Andrei. În cele două luni fără activitate, a fost contactat de mai multe firme de IT din Iaşi care şi-l doreau. Dar, soţia îi spusese ceva ce nu-i dădea pace: să facă o listă cu firmele la care şi-a dorit mereu să lucreze, să vadă care dintre ele nu are operaţiuni în Iaşi şi să încerce să le convingă să vină aici. „Am contactat cinci firme foarte tari din domeniu. Au fost discuţii, dar nimic concret”, mai spune Andrei. În total, din momentul demisiei de la Comodo şi până la debutul activităţii Eset la Iaşi, se vor fi împlinit 10 luni.

 

Andrei Ciubotaru, omul de care a depins o investiție de calibru

Karma

Povestea succesului negocierilor cu Este stă în răspunsul pe care Andrei Ciubotaru l-a dat, cu mai mulţi ani în urmă, unui necunoscut care l-a contactat pe o reţea de socializare. „S-o luăm în ordine. În urmă cu vreo 8 ani, când eram director general Comodo, mi-a scris un domn la 60-65 de ani, total necunoscut pentru mine, dar care lucra în IT. Mi-a pus nişte întrebări la care am formulat răspunsurile repede. Mi-a mulţumit şi aia a fost. În profilul său nu specifica firma la care lucrează, nu m-a interesat cine este. Asta atunci. Acum, în iarna trecută, căutând contacte de la Eset, văd acelaşi nume ca având legătură cu ei. I-am dat mesaj să-l întreb dacă mă poate ajuta cu nişte mail-uri, să mă pună în legătură cu cineva din companie să discut despre operaţiuni posibile în România. I-am scris că am mai discutat cu ceva vreme în urmă, nu mă aşteptam să mă ţină minte. Ei bine, în 15 minute mi-a răspuns. Că mă ţine minte, că din câteva sute de mail-uri trimise în toată lumea, doar trei oameni i-au răspuns şi că, până seara, mă caută cineva din conducerea Eset. Eu am crezut că exagerează. Până seara m-au sunat”, îşi aminteşte Andrei Ciubotaru.

 

La timpul potrivit

Primul telefon a fost scurt şi la obiect: luni era programat la o videoconferinţă cu cei din conducerea companiei. La întâlnire, cu excepţia CEO-ului, era toată conducerea Eset. Prima întrebare a fost cine este cel cu care a vorbit iniţial. Toţi îl cunoşteau. Un om extrem de important din industria IT, apropiat al CEO-ului şi al proprietarilor. „Ăsta a fost primul şoc. Al doilea a fost că mi-au spus: ştii ce, chiar purtam discuţii să extindem operaţiunile într-o ţară, la România nu ne gândisem. A fost o potrivire fantastică. Discuţia s-a încheiat cu: Suntem interesaţi, nu vrem să te minţim, sunt şanse de 50 la sută să demarăm proiectul”, mai spune Andrei.

 

Citește și Două firme ieșene bat la profit giganții IT-ului mondial

 

3 luni de analize

De la prima videoconferinţă, au trecut 3 luni de întâlniri în care specialiştii companiei au analizat piaţa din România. “Aşa am văzut cât de profesionişti sunt. Nu s-au grăbit deloc. Toţi paşii au fost foarte bine calculaţi. După exact 3 luni de la primul contact, echipa care a realizat proiectul l-a prezentat CEO-ului, cu şanse mari să fie aprobat. În aceeaşi zi, până seara, acesta l-a aprobat. Şi aşa a apărut încă o companie puternică din IT, care are sediul central din România chiar în Iaşi. Apoi au fost detaliile: înregistrarea firmei, acte semnate, spaţiu. Apropo, cei de la Palas ne-au ţinut spaţiul rezervat câteva luni, în condiţiile în care aveau oferte pentru el. Cam asta înseamnă să ştii că vine o mare companie în clădirea ta”, mai spune noul director al Eset România.

 

 Eset este un nume faimos în industrie

Eset în cifre

Eset ocupă în prezent locul 4 în lume în soluţii de securitate IT. Compania are 1.200 de angajaţi la nivel global, în câteva zeci de ţări. Este cea mai importantă companie slovacă. Prima versiune a antivirusului NOD a apărut în 1987. Compania a fost fondată în 1992 şi are sedii în San Diego, Montreal, Buenos Aires, Sao Paolo, Praga, Cracovia, Singapore, Sidney şi, de la 1 decembrie, Iaşi. Lucrează cu colaboratori din 180 de ţări şi deţine cea mai mare rată de creştere în privinţa industriei de securitate IT pentru consumatori, în 2011, la nivel global. A primit  nenumărate premii acordate de SC Magazine, Maximum PC, CNet, Virus Bulletin.

 

 

Firmele de IT vin una după alta la Palas

România, locul 3 în UE

Conform topurilor europene, România ocupă locul 3 din UE în ceea ce priveşte afacerile în IT. Cu 3,08 miliarde de euro cifră dre afaceri pe 2015, la nivel naţional, România este poziţionată după Marea Britanie şi Irlanda. În privinţa calităţii developerilor, românii sunt pe locul 20 în lume. Exporturile IT sunt estimate, pentru 2016, la 2,5 miliarde de euro, dublu faţă de acum 4 ani.


Pagina 179 din 199

Arhiva ReporterIS

« Martie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31