fbpx
 
După o investiție de peste 13 milioane de euro și mai puțin de cinci luni de funcționare, spitalul COVID de la Lețcani a fost închis pentru o perioadă nedeterminată.

Se închide spitalul mobil de la Lețcani, pentru igienizare și dezinfecție. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași susține că decizia nu are nicio legătură cu penele dese de curent și frigul din saloane.

Târgul de Crăciun din Craiova s-a dovedit a fi un eșec încă de la deschidere. Comercianții au fost obligați să își închidă chioșcurile la mai puțin de o oră după inaugurarea târgului, scrie Gazeta de Sud.

Un nou exemplu de jaf din bani publici în comuna Balș, acolo unde primarul încasează lunar indemnizația de însoțitor a unei persoane cu handicap grav permanent. Centrul de zi din localitate n-a funcționat nici măcar o secundă, dar, de la finalul anului trecut, are un șef: viitoarea noră a unui funcționar din Primărie.

Un nou exemplu de jaf din bani publici în comuna Balș, acolo unde primarul încasează lunar indemnizația de însoțitor a unei persoane cu handicap grav permanent. Centrul de zi din localitate n-a funcționat nici măcar o secundă, dar, de la finalul anului trecut, are un șef: viitoarea noră a unui funcționar din Primărie.

Coșmarul profesorului român Marius Balo, închis din 2016 într-un penitenciar din China, pentru o presupusă fraudă contractuală în valoare de 80 de dolari, continuă.

Secţia de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani a fost închisă temporar, începând de miercuri, după ce toţi medicii, dar şi cea mai mare parte a asistenţilor şi infirmierilor au fost infectaţi cu virusul COVID-19, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Ioan Asaftei.

Spitalului General Căi Ferate Sibiu a confirmat 4 infectări cu noul coronavirus în rândul cadrelor sale, respectiv trei asistenți și o infirmieră, precum și doi pacienți.

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Manuela Trifan, a anunțat, sâmbătă, că au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus 74 de angajați ai Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc și șapte pacienți care se aflau internați în această unitate medicală. Spitalul din Fălticeni a fost și el închis parțial.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este închis, începând de duminică seara, în totalitate, astfel că nimeni nu intră şi nimeni nu iese timp de 14 zile, iar niciun pacient nu va fi internat sau externat în acest interval.

Pagina 3 din 8

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30