fbpx
 
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Floreşti-Stoeneşti a fost reţinut şi este cercetat penal sub control judiciar după ce ar fi ameninţat cu o macetă un alt bărbat, din aceeaşi localitate, într-un bar, pe fondul unor discuţii în contradictoriu.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani din localitatea Băneasa, judeţul Giurgiu, este cercetat sub control judiciar, pentru 60 de zile, după ce ar fi încercat, în extravilanul localităţii Băneasa, să întreţină relaţii sexuale cu o femeie în vârstă de 47 de ani, din aceeaşi localitate.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, a fost reţinut pentru înşelăciune după ce ar fi încasat suma de două mii de euro pentru servicii muzicale la o nuntă şi nu s-a mai prezentat pentru îndeplinirea contractului.

Poliţiştii giurgiuveni fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, după ce au depistat cantitatea de 265 de kilograme de articole pirotehnice, articole deţinute fără drept, la sediul unei societăţi comerciale din comuna Schitu, judeţul Giurgiu, informează Agerpres.

Poliţiştii fac cercetări în legătură cu cazul unei femei în vârstă de 74 de ani, din municipiul Giurgiu, care a decedat după ce a căzut de la balconul apartamentului în care locuia, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, efectuează luni percheziţii domiciliare în judeţ la domiciliile unor persoane fizice şi juridice, precum şi la sediul unei instituţii publice într-un dosar cu privire la infracţiuni de abuz în serviciu.

Un polițist din Giurgiu este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce în spațiul public a apărut o filmare în care acesta agresează verbal o fată dintr-un centru de tip familial.

Doi tineri cu vârste de 22, respectiv 33 de ani, sunt cercetaţi penal pentru deţinere de droguri după ce au fost depistaţi în zona de desfăşurare a Festivalului SINGFEST 2023, desfăşurat la final săptămânii trecute la Singureni, judeţul Giurgiu, cu o ţigară şi o pastilă susceptibile a fi psihoactive, pentru consum.

O femeie de 47 de ani din judeţul Giurgiu a fost reţinută după ce a intrat într-o şcoală din localitatea Frăteşti, în timpul cursurilor, şi a bătut două eleve. Femeia este mama altui elev, iar incidentul s-a produs pe fondul unor neînţelegeri mai vechi.

Un șofer din Giurgiu a fost amendat cu 10.000 de lei şi i-a fost confiscată maşina după ce a fost prins de poliţişti şi inspectorii de mediu în timp ce abandona deşeuri pe câmp.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31