fbpx
 
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, miercuri, după ce eleve de la un liceu din municipiul Arad s-au plâns pe reţele de socializare de profesorul lor de religie, care le-ar fi jignit în repetate rânduri şi le-ar fi vorbit obscen la ore, informează Agerpres.

Circ, jigniri și amenințări cu bătaia, după o ședință a Parlamentului. Doi deputați au uitat de bunele maniere și erau cât pe ce să sară la bătaie, din cauza unei legi care nu a primit suficiente voturi.

Individul care a amenințat cu moartea un activist de mediu a ajuns, joi noapte, în arestul poliției din Suceava.

Polițiștii din Slobozia s-au autosesizat după apariția unor înregistrări audio șocante, în care o profesoară de la Liceul Pedagogic le sugera elevilor să comită gesturi extreme și îi jignea.

O învăţătoare de la Şcoala Nr. 10 „Dimitrie Sturdza" din Tecuci, județul Galați, a fost jignită pe o rețea de socializare, prin zeci de comentarii, pentru că a publicat imagini de la o lecţie în care le-a vorbit copiilor despre vaccinare, scrie realitatea.net.

Directorul Arestului Poliţiei Capitalei a dispus verificări după ce o poliţistă a intrat fără drept în sediul instituţiei, unde lucra soţul ei, şi s-a certat cu o altă poliţistă, pe care a jignit-o şi ameninţat-o.

Senatoarea Diana Șoșoacă a declarat joi că că i-a fost blocat contul de Facebook și amenință că va acționa în instanță rețeaua de socială. Senatoarei i-a fost blocat contul după ce a jignit o internaută.

Imagini halucinante surprinse într-o localitate din Vrancea. O femeie care îl trage la răspundere pe primar din cauza mizeriei lăsate de muncitori la ea în poartă este lovită, îmbrâncită și jignită de edil. Scenele au fost filmate chiar de ea și au ajuns în spațiul public.

„Dacă mai era nevoie de încă o dovadă că Mihai Chirica i-a păcălit din nou pe votanții ieșeni, declarația sa de ieri risipește orice îndoială. După ce a fugit toată campania, ca un laș, de orice dezbatere cu Cosette Chichirău, acum îi scrie epistole în care, fără urmă de bărbăție, o jignește în mod inacceptabil, atacând aspecte din viața personală, dar îi jignește și pe toți ieșenii.

Un doljean l-a filmat pe un poliţist local în uniformă care intrase fără a purta mască într-un magazin, încălcând astfel legislaţia valabilă în timp de pandemie. Mai mult decât atât, cel care a filmat totul l-a apostrofat dur pe poliţist, apoi a pus imaginile pe o reţea de socializate, scrie „Adevărul”.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30