O fostă deputată afgană a fost ucisă împreună una dintre gărzile sale de corp, în locuinţa sa din Kabul, de bărbaţi înarmaţi, a anunţat duminică poliţia, transmit agenţiile internaţionale de presă. Fratele ei a fost, de asemenea, rănit.
Rusia a cerut autorităţilor afgane conduse de talibani să ia măsuri pentru a-i identifica şi judeca pe cei care se află în spatele atentatului comis luni dimineaţă în apropierea unei clădiri a ambasadei sale la Kabul, în urma căruia au fost ucise şase persoane, printre care şi doi angajaţi ai ambasadei ruse, transmite agenţia EFE.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a povestit într-un interviu pentru G4Mediacum s-a desfășurat evacuarea celor156 de colaboratori afgani. El a vorbit despre „scene de un dramatism incredibil” și a dat exemplul consulului român, aflat la aeroport, care a fost salvat de vesta antiglonț de tirurile talibanilor, și despre un grup care a ratat intrarea pe aeroportul din Kabul, deși se afla la doar câțiva metri de una dintre porți.
După aproape 20 de ani de prezență, militarii americani au părăsit luni seară Afganistanul. Ultima aeronavă SUA a decolat din Kabul, în jurul orei 22.30, ora României.
Cu doar câteva zile înainte de termenul la care evacuarea Afganistanului trebuia încheiată, evenimentele au luat o turnură dramatică. O serie de explozii care au avut loc joi în apropierea aeroportului din Kabul a blocat întreaga operațiune de evacuare.
Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 60 rănite în urma celor două explozii produse joi, 26 august, în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt aglomeraţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare, relatează mass-media locale citate de agenţia EFE.
Un schimb de focuri a avut loc, luni, între persoane armate neidentificate, forțe de securitate occidentale și gardieni afgani la Poarta de Nord a aeroportului din Kabul, au declarat forțele armate germane. Un gardian afgan a fost ucis iar alți trei au fost răniți, transmite Reuters.
Toţi cetăţenii români care au solicitat sprijin pentru evacuare autorităţilor române se află în siguranţă în afara teritoriului afgan, transmite Ministerul Afacerilor Externe pe Facebook
14 români, care așteptau de dimineață să fie preluați, și 4 bulgari au fost evacuați în cursul zilei de vineri de pe aeroportul internațional din Kabul, în condiții de siguranță, cu Aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române, informează Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe.
În cursul dimineții de 20 august 2021 un grup format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul, informează reprezentanții MAE. Cetățenii români sunt în siguranță în incinta aeroportului, fiind pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană.