fbpx
Portokal
Peste 20 de persoane din Dâmboviţa au fost reţinute, miercuri, pentru înşelăciune, fals şi fals în declaraţii, după ce au spus, deşi nu era adevărat, că activitatea artistică le-a fost afectată de pandemie şi au cerut indemnizaţii, informează IPJ Dâmboviţa.

12 percheziții au fost făcute, în Dolj, de polițiștii de la investigarea criminalității economice. Vizați sunt 10 lăutari din județ.

Un chef cu lăutari în miez de noapte în frunte cu un primar PSD a trezit locuitorii din zonă.

99 de persoane sunt vizate într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, fiind acuzate că ar fi primit indemnizații în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit unor surse, suspecții sunt lăutari.

Cel puțin 80 de lăutari, muzicanți și interpreți de figurație au ajuns pe lista neagra a procurorilor, acuzați că ar fi încasat ilegal de la începutul pandemiei peste trei milioane de lei.

Percheziții la 11 lăutari au loc joi dimineață, polițiștii căutând probe legate de sumele obținute ilegal de la bugetul de stat drept indemnizații de sprijin în pandemie. Fiecare suspect ar fi primit 4.500 de lei lunar.

Mitingul electoral al PSD de la Iași a fost deturnat de protestatari, în ciuda măsurilor de securitate luate de organizatori. Partidul a angajat un taraf care să acopere sonor strigătele protestatarilor, dar aceștia au reușit să împiedice baia de mulțime a președintelui PSD, Liviu Dragnea.

Înmormântare cu manele și mult zgomot pe străzile Iaşului. Cortegiul funerar al unui rom căldărar a străbătut cartierul Tătăraşi și a atras atenţia prin cântecele de jale care l-au însoţit spre cimitir pe defunct.

 


Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top