Șeful Poliției de Frontieră pe Estul României, Victor Mariniuc, încerca marea cu degetul: dacă se poate baza pe sprijinul „băieților” să prindă un TIR cu țigări de contrabandă, deși el ar trebui să dea ordine și să facă marile capturi
Un agent de poliție cu identitate protejată îi spune de marile șpăgi vehiculate în Poliția de Frontieră: fostul adjunct – 500.000 de euro, un singur TIR cu marfă de contrabandă – 100.000 de euro
Costel Alexe este menționat în discuție că a aranjat cu șeful Prefecților, consilierul ministrului de Interne, numirea lui Leonardo Melinte ca adjunct la ITPF Iași: „S-a dat o anumită... așa”
Într-un sat din Golăiești, pe malul Prutului, s-au făcut milioane de euro din traficul de țigări, polițiștii închizând ochii de ani de zile. „Nici cinci patrule nu sunt suficiente. Noi ne mințim că păzim frontiera”, spune agentul sub acoperire
Un fost polițist este indicat ca șeful traficului prin Vama Sculeni. „Toți basarabenii trec pe la Săraru, are monopolul. A cerut dublu”
„Dacă s-ar vrea, în două săptămâni tot traficul ar fi gata”, mai spune avertizorul de integritate. Dar nu se vrea
Aceasta este prima parte a înregistrărilor. În următoarele zile, REPORTER DE IAȘI va difuza și partea a doua: „Traficantul ăsta a băgat în țară peste 10 milioane de pachete de țigări”

Agentul vinovat, Petru Mocanu, este considerat nesigur și are sincope profesionale
În mod normal, n-ar trebui să stea în vamă, dar superiorul său, Leonardo Melinte, îl programează în anumite ture
Sindicatul Poliției de Frontieră susține că această vulnerabilitate e cunoscută de multă vreme, dar aceste programări urmăresc „anumite interese”
Agentul-șef Mocanu susține că a confundat ordinul „Prinde-l și reține-l” (TSE) cu „Raportează și lasă-l” (TLE)
Asemenea gafe sunt greu de justificat pe o graniță Schengen
Agentului i s-au reținut 20% din salariu timp de două luni, dar superiorii lui nu sunt deloc anchetați
Alin Plop a împușcat în gât un rival din Iași, apoi a fugit pe la Sculeni în R. Moldova
A ajuns în vamă la 22.50 și fusese dat în consemn de la ora 22.20, cu numele său și cu fotografia în clar. Polițistul de frontieră l-a identificat și, în ciuda ordinului, l-a lăsat să treacă!

Ordinul MAI spune clar că un adjunct într-un Inspectorat Teritorial este propus de șeful direct, structura centrală dând doar aprobarea
Numirea comisarului-șef Leonardo Melinte ca adjunct pe toată Granița de Est s-a făcut prin încălcarea acestui Ordin: șeful Poliției de Frontieră Iași s-a opus, iar numirea a făcut-o direct Inspectoratul General
Înregistrările audio arată că Leonardo Melinte a fost propulsat politic imediat după alegerile din toamna lui 2020
Filiera este anchetată de DNA: Melinte-om de afaceri din Valea Lupului-Costel Alexe (președinte CJ)-Marcel Vela (fost ministru de Interne)-Liviu Bute (fost Inspector General al Poliției de Frontieră din România)
Tărășenia a ieșit la iveală în ianuarie 2021, când Costel Alexe a picat întâmplător cu Afacerea „Tabla”
Melinte fusese numit la Iași din noiembrie, iar după Scandalul „Tabla” a fost imediat retras din funcție
Înregistrarea discuțiilor dintre Mariniuc, comandantul ITPF Iași, și Bute respectiv Melinte, arată că inspectorul-șef s-a supus unui ordin politic, deși regulamentele interzic acest lucru: „Vă repet că nu e cea mai potrivită persoană”. Liviu Bute a ignorat mesajul
Funcția de adjunct este esențială pe Frontiera de Est pentru că este Șeful Operativ și dă toate ordinele de execuție: cine intră în tură, cine iese și cine se plimbă pe graniță

Un ofițer superior al Poliției de Frontieră Iași se află în mijlocul unor uriașe controverse profesionale. Subalterni și conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor de Frontieră (SNPF) îl acuză pe comisarul șef Leonardo Melinte de management defectuos.