fbpx
 
Hanaa Mohammed Hassan și-a măcelărit cu brutalitate fiul, apoi i-a tăiat capul în bucățele și l-a mâncat pentru că voia să fie „alături de ea pentru totdeauna”.

O mamă a fost condamnată la doar 30 de zile de închisoare după ce și-a torturat copilul, apoi l-a băgat în congelator pentru a vedea dacă tatălui copilului îi pasă.

Mama lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost adus joi în cătuşe, la sediul DIICOT din Capitală.

Mama lui Vlad Pascu, şoferul drogat de 19 ani care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, este vizată de percheziţiile efectuate joi dimineaţa de DIICOT cu numele de cod „Operaţiunea Hidra", au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

O mamă a patru copii din Derry, Irlanda de Nord, a murit după o intervenție chirurgicală la stomac, efectuată în Turcia, relatează The Sun.

În urmă cu 42 de ani, angajații spitalului i-au luat fiul Mariei Angélica González din brațe imediat după naștere, iar mai târziu i-au spus că a murit. Acum, mama și-a întâlnit față în față fiul.

Patru bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii din Olt după ce au răpit o tânără împreună cu un copil de trei ani. Trei dintre ei au fost prinşi, iar cel de-al patrulea este căutat de poliţişti.

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi sunt rezervaţi în ceea ce priveşte prognosticul de viaţă al copilului care a fost aruncat, alături de fratele său, de mama sa de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoşani.

Un băiat în vârstă de 15 ani a avut parte de un sfârșit crunt. A fost înjunghiat mortal de fostul partener al mamei sale, în timp ce încerca să o salveze din mâinile lui.

Pagina 5 din 39