fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Poliţiştii şi procurorii efectuează, marţi, percheziţii în Marea Britanie şi România într-un dosar în care mai multe persoane sunt bănuite că ar fi creat site-uri prin care ar fi oferit spre vânzare medicamente, exclusiv către piaţa din România, în special dintre cele dedicate tratării de boli foarte grave.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că politica de preţuri a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte medicamentele ar trebui revizuită.

Forţele ruse au preluat controlul asupra unui spital de psihiatrie cu 670 de pacienţi din oraşul Borodianka, regiunea Kiev, din centrul Ucrainei, a declarat sâmbătă pentru presa locală guvernatorul regional Oleksii Kuleba, relatează Reuters.


  • Vetro a obtinut certificarea GMP pentru trei fluxuri de fabricație și , în prezent, este în etapa de dezvoltare pentru trei produse.
  • Valoarea totală a investiției este de 4,5 mil. euro, fonduri UE și resurse proprii.
  • Medicamentele produse la Iași vor fi comercializate sub brandul adVET, cel mai nou din portofoliul Vetro.

 Vetro Solutions, companie românească specializată în distribuția de medicamente  și servicii medicale veterinare, a primit, în luna noiembrie, autorizația de funcționare GMP pentru fabrica de la Iași și poate produce medicamente generice pentru uz veterinar. Astfel, compania a obtinut certificarea pentru trei fluxuri de fabricație - pulberi, lichide și ambalare comprimate și capsule, și este, în prezent, în etapa de dezvoltare pentru primele trei produse.


Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe un site de internet a fost postat un anunţ prin care se oferea spre vânzare un medicament care poate fi comercializat doar prin intermediul farmaciilor autorizate, anunţul fiind şters la scurt timp.

Situație critică la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași. Medicii susțin că unitatea nu mai are suficiente medicamente pentru tratarea Covid, iar bolnavii internați primesc din această cauză doar jumătate din schema normal.

În primul semestru al acestui an, Antibiotice Iași a realizat un avans al cifrei de afaceri nete de 11% în comparație cu valoarea înregistrată în perioada similară a anului precedent, ajungând la 163,39 milioane lei.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, marți, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia omologului moldovean, Maia Sandu.

Posibila cauză a incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț pare a fi un injectomat, susțin surse judiciare citate de Mediafax. Injectomatul este o seringă automată care livrează medicamente continuu.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind măsurile pentru susţinerea companiilor româneşti producătoare de medicamente în vederea retehnologizării liniilor de producţie.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac