Un bărbat din Galaţi s-a căsătorit pentru prima dată, vineri, la vârsta de 80 de ani, la Oficiul Stării Civile din oraş. Dacă mirele a avut emoţii, fiind pentru prima dată în această ipostază, mireasa, în vârstă de 69 de ani, a spus „da” pentru a doua oară în viaţă. Mirele de 80 de ani se numeşte Vasile Andrei şi o mare parte a vieţii a fost şoferul echipei de fotbal Oţelul Galaţi.

Nunta unui cuplu canadian a luat o turnură neașteptată, după ce un băiețel a căzut într-un râu, iar mirele a sărit în apă pentru a salva viața copilului, relatează BBC News.

 


Proaspăt căsătoriţi, doi tineri din China au avut parte de o surpriză extrem de neplăcută din partea prietenilor mirelui. Aceştia au intrat peste cei doi, în camera de hotel, şi i-au filmat în timp ce întreţineau relaţii intime.

 

După petrecerea de la nuntă, cei doi soţi s-au retras în camera pentru a avea partea de o noapte pasională. Din păcate, însă, amicii mirelui au dorit să le facă o glumă destul de neplăcută.

 

Chiar în mijlocul acţiunii, aceştia ai intrat peste miri şi au început să îi filmeze. Mai mult decât atât, au tras pătură pentru că imaginile să fie de-a dreptul jenante.

 

 

După ce s-au amuzat câteva minute, prietenii s-au retras din cameră. Imaginile au ajuns pe internet. Din fericire, numele„victimelor" nu a fost menţionat.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Un bărbat în vârstă de 32 de ani a avut parte de o lună de miere violentă, după ce proaspăta soţie, virgină de altfel, a descoperit că penisul bărbatului era extrem de mare.

 

Mnombo Madyibi a transmis că totul a fost excelent, până când acesta a renunţat la lenjeria intimă. Atunci femeia s-a speriat şi i-a dat cu o sticlă de vin în cap.

 

 

„Totul mergea bine şi ea se simţea bine, dar totul s-a schimbat dramatic când mi-am dat jos lenjeria intimă. Înainte să-mi dau seama, m-a lovit cu o sticlă de vin în cap, a încercat să mă sufoce cu un urs alb cu roşu, pe care i-l dăruisem (...) Ne-am întors acasă cu autobuze diferite. Nu vreau să depun plângere împotriva ei pentru că o iubesc. Cred că e furioasă pe mine pentru că nu i-am putut oferi decât o lună de miere ieftină şi nu luna de miere în Zanzibar pe care şi-o dorea", a declarat bărbatul, pentru Dailystar.

 

(Sursa: realitatea.net)


O mireasă din China i-a lăsat pe nuntaşi să-i atingă sânii contra cost, scopul fiind acela de a aduna bani pentru luna de miere.

 

Scenele bizare au fost filmate şi un nuntaş indiscret le-a postat pe un site de video sharing chinez. În imagini se vede cum mireasa îşi dezveleşte bustul în mijlocul petrecerii. Apoi, rând pe rând, bărbaţi şi femei îi ating sânii, dar nu înainte de a plăti pentru asta.

 

 

Soţul ei nu are nimic împotrivă, pentru că el este beneficiar direct al „sacrificiului" soţiei

 

În tot acest timp, mireasa este conştientă că scenele sunt pozate şi filmate şi mai trimite din când în când „bezele" către obiectiv. Invitaţii care nu sunt interesaţi de bustul tinerei femei îşi văd în continuare de petrecere.

 

Cei mai mulţi din nuntaşi nu sunt perturbaţi de aceste scene pentru că, din câte se pare, acesta este un obicei la fel de banal că furatul miresei la noi în anumite zone din China, dar şi în alte ţări din Asia. Neobişnuit este că aceste imagini să fie postate pe reţelele de socializare.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Un american şi-a montat o cameră video în ochelari şi a filmat cele mai importante momente ale zilei nunţii lui fără ca viitoarea lui soţie, familia sau prietenii veniţi la eveniment să aibă habar.

 

Ulterior, Michael Kammes a urcat materialul video pe Youtube, unde a scris:

„Am purtat mai multe camere video HD la nunta noastră pentru a surprinde evenimentul din punctul meu de vedere. Aceste imagini au fost filmate cu o cameră video ascunsă în ochelari. Am strâns câteva secvențe de la ceremonie, intrarea miresei, primul dans și tăierea tortului", scrie jurnalul.ro.

 

 

 

(Sursa: realitatea.net)


O nuntă din Botoșani a avut un final nu tocmai fericit pentru cei doi îndrăgostiți care au decis să își unească destinele. Mai exact, mirele a fost ridicat de la propria nuntă și extrădat în Germania, unde a fost condamnat recent la 10 ani și șapte luni de închisoare pentru proxenetis, trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, viol și vătămare corporală, potrivit rtv.net.

 

Rudele au negat aceste acuzații, afirmând că ar fi vorba despre o confuzie. Bărbatul, în vârstă de de 24 de ani, se află și acum după gratii, unde își așteaptă sentința definitivă. Potrivit anchetatorilor nemți, faptele pentru care este acuzat mirele au avut loc în decembrie 2013, când acesta, împreună cu fratele său, au convins o tânără în vârstă de 19 ani să urce în mașina lor, după care au dus-o, forțat, în Germania.

 

„Deoarece martora înfricoşată a refuzat să practice prostituţia, inculpatul a constrâns-o prin violenţă la mai multe acte sexuale. Acest lucru s-a repetat şi în zilele următoare, inculpatul lovind-o de asemenea pe martoră", se precizează într-o informare a Procuraturii din Fulda (Germania).

 

(Sursa: b1.ro)


Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top