fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Mai mulți muncitori au fost prinși sub pământ, luni, în București, după ce s-a surpat terenul pe un șantier. Aceștia se aflau la o lucrare în zona Bibliotecii Naționale din centrul orașului. Sunt cel puțin cinci victime: doi au decedat, iar trei au fost scoși în viață și duși la spital, informează Digi24.

Ploile torenţiale căzute în ultimele 24 de ore au provocat inundaţii în 29 de localităţi din 12 judeţe, iar în satul ieşean Hândreşti, din comuna Oțeleni, un bărbat a fost găsit mort în albia unui pârâu, a anunţat, marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au reușit să salveze, duminică, viața unui bărbat care voia să se sinucidă.

Mai multe persoane din judeţul Iaşi au fost evacuate, în cursul nopţii de miercuri spre joi, după ce locuinţele acestora au fost inundate ca urmare a ploilor abundente.

Pompierii din Vaslui au fost solicitați să ajute un bărbat să coboare dintr-un tei. Acesta a rămas blocat în copac și nu a mai putut coborî, așa că a sunat la 112.

Pompierii au salvat un copil de doi ani aflat pe pervazul unui geam situat la etajul 1 al unui bloc din Focșani. Salvatorii au folosit scara și l-au luat pe băiat de pe marginea geamului.

Un bărbat în vârstă de 63 din judeţul Vaslui și-a pierdut viața în fântâna din curtea casei. Omul se aşezase pe capacul fântânii, dar acesta a cedat şi a căzut în gol la șase metri sub nivelul solului.

Un băiat în vârstă de 12 ani a rămas blocat în toaleta publică amplasată în zona centrală a Slatinei cu 7 ani în urmă şi care a costat municipalitatea 28.000 euro. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l scoate, transmite „Adevărul”.

Pompierii ieșeni au avut de îndeplinit, sâmbătă, o misiune mai puţin obişnuită: să salveze 12 boboci de raţă sălbatică dintr-un canal al unui lac de acumulare din zona CUG.

Biserica din satul Topești din comuna Bârsești, județul Vrancea, a luat foc vineri după-amiază. Biserica a fost cuprinsă de flăcări în Vinerea Mare, din Săptămâna Patimilor. Au fost mobilizate mai multe echipe de intervenție pentru a opri flăcările.

Pagina 4 din 18

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac