Polițiștii ieșeni au fost sesizați, miercuri, 6 mai, de reprezentanții unei societăți comerciale, cu privire la faptul că au surprins o tânără în timp ce ar fi sustras produse din magazin.

Poliţia Română explică, pe pagina de Facebook, că este permisă deplasarea la părinţi pentru a le duce produse pentru masa de Paşte.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală monitorizează comerţul cu produse care au înregistrat creşteri semnificative nejustificate ale preţurilor, pentru asigurarea unui mediu concurenţial onest şi a accesibilităţii mijloacelor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, informează, joi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor  propune plafonarea preţurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coşul minim de consum lunar, pentru protejarea cetăţenilor de posibile creşteri bruşte şi substanţiale de preţuri.

Mai multe produse cu cannabis, comercializate en detail şi online de un magazin orădean, au fost ridicate în vederea cercetărilor, a anunţat vineri, într-un comunicat, IPJ Bihor.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa a cerut Direcţiei de Sănătate Publică şi Biroului Vamal să împiedice introducerea pe piaţă a produselor importate din China precum jucării, cosmetice sau electrocasnice, din cauza noului coronavirus, care a provocat decesul a peste 80 de persoane.

Pentru că de Black Friday piața online este inundată de oferte speciale, iar operatorii de comunicații vin cu o gamă largă de oferte speciale de telefonie, internet sau televiziune Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii atrage atenția utilizatorilor să se informeze înainte de a face orice achiziție, astfel încât să aleagă produsul sau oferta telecom care corespunde cel mai bine nevoilor lor.  

Poliţiştii din Bacău au reuşit să o prindă pe o femeie suspectată că a înşelat mai multe victime, dându-se drept angajată a unui supermarket. Ea bătea la uşile oamenilor, sub pretextul că le va oferi gratuit produse de curăţenie.

În urma investigaţiilor realizate de inspectorii alimentari, 22,78% dintre produsele verificate din România, au conţinut diferit faţă de cele din Occident, potrivit unui studiu prezentat marţi de Paul Anghel, directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Iași au fost sesizați marți, 6 august, de reprezentanții unei societăți comerciale cu privire la faptul că au surprins o femeie, în timp ce ar fi încercat să sustragă produse din magazin.

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top