fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, pe fondul acţiunilor de protest derulate de aceştia, potrivit programului de lucru al premierului.

În Lețcani, comuna din Iași în care, miercuri, a murit un copil de 3 ani, lovit de un TIR pe trecerea de pietoni, oamenii au ieșit în stradă.

Membri ai USR Constanţa au organizat, joi, în faţa sediului administraţiei locale, un protest faţă de un proiect al primarului liberal Vergil Chiţac prin care, potrivit contestatarilor, peste 800 de metri pătraţi de plajă din Mamaia ar fi vânduţi unei firme conduse de liderul PSD Constanţa, Ion Dumitrache.

Sindicaliștii din educație organizează miercuri un protest în fața Guvernului. Peste 1.000 de oameni sunt așteptați în stradă, solicitând aplicarea legii cadru pentru toate categoriile de personal.

Sute de elevi, părinți și cadre didactice de la Colegiul Pedagogic participă în această după-amiază la protestul organizat în fața Primăriei Iași. Protestul este organizat de Asociația de Părinți.

Părinţii celor 600 de elevi care au fost evacuaţi de la Colegiul Naţional Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi, din cauza riscului seismic de gradul unu al clădirii principale, vor protesta astăzi, 23 martie 2023, în faţa Primăriei Iaşi. Protestul este organizat de Asociaţia de Părinţi de la Colegiul Pedagogic, însă pot participa şi părinţii care nu sunt membri ai asociaţiei, precizează „Ziarul de Iași”.

Un elev recent transferat la şcoala gimnazială din comuna dâmboviţeană Valea Voievozilor învaţă singur în şcoală de câteva zile, după ce părinţii celorlalţi elevi au refuzat să îi trimită pe copii la ore de frica acestuia.

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au protestat joi, timp de o oră, în faţa Prefecturii Iaşi, principala nemulţumire fiind nivelul salarizării atât a cadrelor didactice, cât şi a personalului nedidactic.

Greta Thunberg a fost reținută de polițiști, alături de mai mulți activiști, în timpul unui protest în Germania, potrivit Sky News.

Se sparge bula fotovoltaică: prosumatorii primesc un sfert din prețul unui kilowatt, amortizarea este imposibilă

Guvernul a schimbat din nou regulile jocului: deținătorii de panouri vor plăti curentul consumat din rețea la prețul pieței și vor primi bani pentru curentul produs la un preț de patru ori mai mic

Vinzi vara cu 0,25 lei/Kw și cumperi iarna cu 0,75 lei/kw de la Hidroelectrica, de exemplu. Echivalarea sumelor face ca amortizarea investiției în panouri să fie de cel puțin 10 ani

După 10 ani, toate panourile trebuie înlocuite, pentru că nu mai dau randament, deci trebuie să faci o nouă investiție

Dacă investești 15.000 de euro în panouri și câștigi 500 de euro/an din balanța energetică, practic nu-ți mai recuperezi niciodată banii

Devine mai practic să fii client obișnuit, cu contract la Hidroelectrica, furnizorul cu cel mai mic preț din piață

Revoltați de schimbarea regulilor de către ANRE, deținătorii de panouri vor să se constituie într-o asociație și să înceapă acțiuni de protest


Pagina 1 din 38

Arhiva ReporterIS

« Mai 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31