fbpx
 
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a intrat în concediu, joi, la o zi după ce a prezentat modificările la legile justiţiei, care au provocat critici din partea Ministerului Public, a CSM, DIICOT şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, precum şi proteste în Piaţa Victoriei.

 

Potrivit unor surse oficiale citate de News.ro, ministrul Justiţiei a intrat în concediu de joi şi până marţi, 29 august.

 

Proiectul de modificare a celor trei legi ale justiţiei anunţat miercuri de către Tudorel Toader nu a fost publicat, până la acestă oră, pe site-ul Ministerului Justiţiei.

 


Regizor de film şi director al unui teatru rusesc, renumit pentru producţiile sale îndrăzneţe care critică figurile conservatoare ale cercului de putere din Rusia, a fost arestat sub suspiciunea de comitere a unei fraude masive.

 

Comitetul de Investigaţii al Rusiei a declarat marţi că directorul artistic al Centrului Gogol şi fondator al teatrului Studioul 7, Kirill Serebrennikov, este suspectat de organizarea unei scheme de delapidare a sumei de 68 milioane de ruble (1,1 milioane de dolari) ce a fost alocată în perioada 2011-2014 pentru un proiect.

 


Angajații din penitenciare au declanșat, începând de astăzi, proteste pe durată nedeterminată în toate unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor.

 

„Într-o primă etapă, începând cu 01 august 2017, angajaţii din penitenciare refuză să efectueze ore suplimentare şi alte atribuţii decât cele specifice funcţiilor ocupate. Cel mai probabil, aşa cum s-a întâmplat dealtfel şi anul trecut când un alt Guvern nu şi-a respectat promisiunile, activităţile din penitenciare vor fi treptat blocate.

 


Departamentul de Stat al SUA a ordonat joi familiilor diplomaților americani de la ambasada din Caracas să părăsească Venezuela, transmite Reuters, citată de Agerpres.

 

Și angajații ambasadei americane din capitala venezueleană sunt autorizați să plece de la posturi, dacă doresc, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

 


Premierul demis Sorin Grindeanu întrebat ce le transmite la finalul mandatului său oamenilor care au contestat OUG 13/2017 prin proteste de amploare la începutul anului, acesta a răspuns: „Au făcut bine! Altă întrebare”.

 

„Au făcut bine! Altă întrebare!”, a răspuns Sorin Grindeanu, miercuri, la Palatul Victoria, la prezentarea bilanţului de final de mandat, întrebat ce le transmite celor care au protestat în iarnă împotriva Ordonanţei de urgenţă 13/2017

 


Preşedintele moldovean Igor Dodon a fost întâmpinat, miercuri seara, de un grup de protestatari pe Aeroportul din Chişinău, la întoarcerea dintr-o vizită de două zile la Moscova, scrie Unimedia.info. Protestatarii l-au acuzat pe Dodon că este „sluga ruşilor".

 


Mai multe mişcări şi organizaţii civice născute în stradă în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Sibiu, Oradea, Arad şi Craiova, fac un apel către români, cerându-le să continue să iasă în stradă şi să intensifice protestele până la respingerea definitivă în plen a proiectului de lege privind graţierea.

 

În contextul în care astăzi - după ce cu o zi în urmă reţelele sociale s-au încins iar lumea a ieşit în stradă să protesteze - Comisia Juridică a Senatului a decis să revină asupra deciziei de a graţia faptele de corupţie, organizaţiile semnatare ale apelului atrag atenţia că ceea ce s-a întâmplat azi este o victorie a societăţii civile, însă doar un mic pas înapoi al majorităţii parlamentare.

 


Membrii grupului de pe Facebook „Corupţia ucide", adică cei care au organizat proteste masive în România la începutul acestui an, au anunţat din nou mişcări de stradă, ca urmare a amendamentului care a fost votat miercuri de comisia juridică a Senatului.

 


Ziua Muncii are o istorie interesantă, dar destul de crudă. Sărbătoarea a fost dedicată, iniţial, unor muncitori care şi-au pierdut viaţa într-un monstruos complot al poliţiei.

 

În ziua de 1 mai 1886, circa 300.000 de muncitori din întreaga America au ieşit în stradă, cerând ca ziua de lucru să aibă opt ore. În Chicago, epicentru al mişcării, s-au strâns 40.000 de oameni. Anarhiştii, cu discursurile lor mobilizatoare şi viziunea lor revoluţionară, au câştigat în scurt timp simpatia muncitorilor, dar şi ura industriaşilor, a afaceriştilor.

 


Funcționarii publici anunță proteste după Paște. Aceștia sunt nemulțumiți de conținutul legii salarizării și modul în care a fost elaborată această.

 


Pagina 8 din 13

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30