fbpx
 
Astăzi, Teatrul Național Iași a primit trei nominalizări la Premiile UNITER din acest an: 

Pe 9 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatru³, va avea loc premiera spectacolului „Antologia dispariției”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache (Pipote și căpșuni”), Anca Vieru (De-o parte tu”), Lorina Bălteanu („Dealul meu n-are vârf”, „Firea lui Cuza se mărită”, „În grădina devastată”), Ruxandra Burcescu („Goldenii Gândului”), Lavinica Mitu („Ultimul tată”), Simona Popescu („Îmi amintesc”). Radu Afrim semnează scenariul, regia, universul sonor și filmările celei de-a noua producții create pe scena ieșeană.

Teatrul Național Iași este invitat în Polonia, la unul dintre cele mai importante evenimente teatrale europene, Festivalul Internațional de Teatru „Kontakt” de la Toruń, cu spectacolul „Trei piese triste” după Maurice Maeterlinck, scenariul și regia Radu Afrim. Reprezentația va avea loc pe 3 iunie, ora 19:00, la Arena Toruń.

Teatrul Național Iași se alătură campaniei de strângere de fonduri „Artiști români pentru artiști ucraineni” cu spectacolul „Masaj”, cea mai recentă producție a regizorului Radu Afrim pe scena ieșeană de teatru. Reprezentația este programată pe 26 mai, de la ora 19:00, la Teatru³. Biletele se achiziționează doar de la Agenția Teatrală (tel. 0232 255999).

„Masaj”, cel mai recent proiect creat de regizorul Radu Afrim, va avea premiera la Teatrul Național Iași, pe 19 și 20 martie, de la ora 19:00, pe scena Teatrului³.


„Orașul cu fete sărace” după Radu Tudoran, în regia lui Radu Afrim, unul dintre cele mai solicitate spectacole ale Teatrului Național Iași, invitat frecvent pe scene de teatru din țară, prezent la importante evenimente teatrale naționale și din afara țării, va putea fi vizionat luna viitoare atât online, cât și cu public în sală.


La început de an, o nouă invitație pentru Teatrului Național Iași la un important eveniment teatral național: aniversarea celor 130 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului de Nord din Satu Mare. Cu această ocazie, pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, se va juca spectacolul „Orașul cu fete sărace” după Radu Tudoran, în regia lui Radu Afrim. Reprezentația va începe la ora 19:30, pe scena Sălii Mari a Teatrului de Nord.

Aseară, în cadrul Galei Premiilor UNITER, pe scena mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, actriței Diana Vieru i-a fost înmânat Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Marusia din spectacolul „Orașul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim.

Eveniment excepțional la Teatrul Național Iași: noua producție „Trei piese triste” după Maurice Maeterlink, cel mai important dramaturg al simbolismului, este cel de-al șaptelea proiect pe care Radu Afrim îl lansează pe scena Teatrului³, pe 11 martie, de la ora 19:00.

La sfârșitul acestei săptămâni, la Teatrul Național Iași, va avea loc un eveniment de excepție, sub inconfundabila semnătură a regizorului Radu Afrim: premiera spectacolului Orașul cu fete sărace, pe 22 și 23 februarie, de la ora 19:00, la Teatru³.

Pagina 1 din 2